RL: Ce modificări aduce Guvernul Programului Prima Casă: bani pentru locuințele noi și criterii de performanță pentru bănci

casaPe masa de lucru a Executivului se află „Nota de informare privind Strategia programului «Prima Casă» pentru perioada 2017-2021“. Modificările aduse impulsionează sectorul locuinţelor noi, iar băncile vor fi evaluate după criterii de performanţă, potrivit unei analize publicate de RomaniaLibera.ro.

Obiectivul principal al programului rămâne facilitarea accesului populaţiei la credite pentru achiziţia de locuinţe. Se menţine caracterul social, naţional și economic al programului, nediscriminatoriu, arată Guvernul. „Prima Casă“ ar putea să devină acum un program subvenţionat de Guvern mai orientat spre construcţia de imobile noi.

Gabriel Voicu, director New Homes Division la Coldwell Banker România, crede că măsura cea mai importantă e continuarea programului în sine și anunțarea unor plafoane de garanții disponibile anual, până în 2021. „E foarte important. Oferă predictibilitate atât investitorilor, cât și potențialilor cumpărători“, a declarat Voicu. „Probabil că în continuare, ca și în ultimii ani, „Prima Casă» va fi un punct de sprijin important pentru piaţa imobiliară, care altfel ar fi îngheţat complet”, a spus RL ana­listul financiar Aurelian Dochia.

Dar, subliniază analistul economic Ion Radu Zilișteanu, „ce ­scrie în Strategia Naţională pentru Locuire (SNL), pusă anterior în dezbatere publică, e cu totul altceva. Sunt foarte multe chestiuni divergente, ceea ce pozitiv”. Zilișteanu criticase anterior pentru RL, în SNL, prezenţa unui factor de forfecare a portofoliului de clienţi, prin condiţionarea preţului maxim sub 50.000 de euro și a existenţei unui avans consistent.

Cumpărătorii de locuinţe noi sunt stimulaţi

Guvernul dorește stimularea achiziţiei de locuinţe noi. Cele sub cinci ani vechime vor fi creditate cu 50% garanţie de stat, iar cele de peste cinci ani cu 40%. Clădirile noi acum sunt sub 1% din cele existente și foar­te multe necesită reabilitare, a explicat Zilișteanu pentru RL. „Guvernul se bazează pe faptul că restul vor garanta băncile. Pentru bănci nu e nici aceasta o fericire: remuneraţia creditului, adică dobânda, e limitată la 2% peste dobânda ROBOR la 3 luni”, crede analistul, care e profesor de Finanţe-Bănci la ASE. El se referă la faptul că Executivul vrea să menţină aceleași condiţii financiare: rata maximă a dobânzii de ROBOR la 3 luni +2%, cu avans minim 5% din suma creditată.

„Până la urmă, ai de ales între a fi foarte strict și a avantaja numai piaţa locuinţelor noi, ori a fi mai tolerant. Acesta e un compromis”, crede Aurelian Dochia. „Probabil că nu stimulează foarte puternic programul, dar important e că nici nu creează o distorsiune”, a spus „României libere“ analistul financiar. Gabriel Voicu de la Coldwell Banker spune, pe de altă parte, că e bun un imbold achiziționării de locuințe noi, „fără a se elimina posibilitatea cumpărării unei locuințe finalizate în urmă cu o perioadă mai îndelungată de timp”.

Plafon de garantare, cu ţintirea retragerii statului din piaţă

Plafonul anual de garantare la „Prima Casă“ va fi de două miliarde de lei în anii 2017 și 2018 și de 1,5 miliarde de lei în anii 2019–2021. Voicu amintește că anul trecut s-au acordat credite de peste un miliard de euro, „deci plafonul garanțiilor, reprezentând 50% din valoarea creditelor, a fost în acest interval propus pentru următorii ani. Pentru acest an se vor depăși ,probabil, două miliarde de lei“.

Reprezentantul Coldwell Ban­ker atrage atenţi că a fost un an când incertitudinile cauzate de adoptarea Legii dării în plată „au dus la o creștere punctuală, dar semnificativă a cererilor pentru «Prima Casă». Plafonul propus, de două miliarde de lei anual, este deci apropiat de valorile înregistrate în ultimii ani“.

Aurelian Dochia a spus RL că plafonul ar putea să fie mai mare, pentru că „experienţa ultimilor ani a arătat că există cerere. Evident, sunt niște constrângeri bu­getare“. Băncile, spune și Zilișteanu, practică un avans. „Avansul e cheia problemei. Ca dobânzi, băncile sunt destul de competitive cu «Prima Casă». Statul ar putea să găsească un mecanism de garantare a diferenţei de avans de la 5% la cât practică băncile comerciale, fără să mai garanteze creditul în sine“.

Criterii de performanţă pentru bănci

Executivul vrea să stabilească „criterii de evaluare anuală a insti­tuţiilor de credit participante la program”. Care sunt aceste criterii? Performanţa și condiţiile de acordare a creditelor și raportul creditele ipotecare Prima Casă și produse bancare standard fără garanţie de stat.

„Cred că Guvernul a întins coarda prea tare. Deja din «Prima Casă» s-au retras bănci. S-ar putea, cu criterii din acestea, să nu mai aibă cu cine să ţină programul“, susţine Zilișteanu. El a explicat „României libere“ că Guvernul trebuie să evalu­eze consecinţele programului, care „e garantat de stat. Probabil mizează pe faptul că, dacă dobânzile se menţin mici și piaţa bancară va deveni mai competitivă, n-o să mai fie nevoie de Prima Casă, iar produsele bancare obișnuite vor fi suficient de competitive“.

 

Foto: Proiecte-Online.ro

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

two + 5 =