RFI: Când va adera România la euro?

euroRomânia şi-a asumat obligatoriu că va adopta moneda euro, deci nu există cale de întoarcere, declară la RFI analistul economic Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Guvernul a decis în şedinţa de miercuri înfiinţarea Comitetului interministerial pentru trecerea României la moneda euro, care va fi condus de premier, secondat în calitate de vicepreşedinţi de ministrul de Finanţe şi de guvernatorul Băncii Naţionale.

Cristian Păun precizează că “din momentul integrării noastre (în UE-n.r.), mai exact 2007, prin semnarea tratatelor, noi ne-am asumat obligatoriu că vom adopta moneda euro, deci pentru noi nu există cale de întoarcere. Important este momentul în care vom face acest lucru şi care sunt condiţiile pe care va trebui să le îndeplinim, într-o formă sau alta, în momentul acela”.

Ar trebui fixată o ţintă pentru adoptarea euro sau ar fi un gest riscant? “România şi-a cam fixat vreo şase ţinte până acum şi pe toate le-a amânat, din diferite motive. În momentul de faţă, banca centrală nu mai avansează nici o dată, deci cumva au renunţat la a mai spune o dată explicită. Sunt câteva studii care au mers pe partea de convergenţă reală, cât de aproape suntem noi de zona euro şi cât de mult timp ne-ar lua să ajungem din urmă zona euro şi aceste studii avansează undeva 2024-2025. Din punctul meu de vedere, dacă mă întrebaţi, sunt câteva probleme inclusiv cu această convergenţă. Dacă stăm să ne uităm, nici în România multe regiuni sau localităţi nu sunt convergente între ele. Dacă luăm cea mai săracă regiune din România versus Bucureştiul, vedem că sunt diferenţe majore de dezvoltare. Or moneda leu nu suferă din punctul acesta de vedere. Deci sunt multe discuţii care trebuie făcute şi trebuie tratate ca atare, pentru că argumentele de a nu introduce euro pot fi şi ele discutabile. Până la urmă, este o decizie, zic eu, mai degrabă politică (…). Faptul că vrem să intrăm în zona euro poate reprezenta pe de o parte un proiect de ţară, important pentru români, ne poate da o busolă, pe de altă parte, proiectul respectiv reprezintă şi un semnal clar vizavi de direcţia pe care noi vrem s-o luăm în perioada următoare”, conchide Cristian Păun.

Citiți mai mult AICI

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

twenty − 12 =