Mărișelul păstrează una dintre cele mai vechi tradiții, cea a Junilor

junii_5Zona satului Mărișel din Munții Apuseni păstrează una dintre cele mai vechi tradiții, cea a Junilor. Această tradiție are rădăcini precreștine și a fost păstrată sub diferite forme de către comunitatea locală. Jocul Junilor a fost înscris pe lista UNESCO a patrimoniului imaterial al umanității drept colindă de ceată bărbătească.

 

Tradiția Junilor este păstrată de Crăciun. În Ajunul Nașterii Domnului, în curtea bisericii din Mărișel se adună două cete formate din câte 10-12 tineri feciori, conduși de un staroste. Semnul demnității acestui staroste, care, în general, este un fost june care s-a căsătorit recent, este o pană de fazan, care îi este prinsă de căciula din piele de miel. Junii sunt însoțiți de muzicanți aduși din Mărișel, din Huedin sau din Cluj. Cele două cete se întrec în cântece și jocuri, apoi pleacă să colinde toate casele din sat.

 

Jocul Junilor nu se sfârșește decât atunci când termină de colindat prin zăpadă și frig ultima casă din sat. Pentru juni, este o misiune grea, deoarece Mărișelul este comuna cu cea mai mare suprafață din România, iar casele satului sunt răspândite pe mai multe culmi de deal. Colindele Junilor trădează rădăcinile precreștine ale acestei tradiții. Până când preotul din sat le-a cerut, acum 40 de ani, să introducă vestea Nașterii Domnului, textele colindelor de la Mărișel nu pomeneau de Mântuitor, deși erau cântate pe melodia Florile Dalbe, spune entologul Răzvan Roșu, originar din Mărișel, care are studii la Viena.

 

Cei care au studiat jocul Junilor de la Mărișel afirmă că acesta are un triplu rol în comunitate. Prin strigătele lor, ei gonesc spiritele rele. Apoi, ei vestesc Crăciunul și trecerea în noul an. Iar prin urările pe care le fac în gospodăriile în care trăiesc tinere femei sau fete, acest colind are rolul unui ritual de fertilitate.

 

Președintele Asociației Pelaghia din Mărișel, Viorel Pleșa, spune că orășenii care vor să descopere această tradiție o pot face chiar de Crăciun. În Mărișel încă mai sunt disponibile locuri în pensiuni precum Popasul Iancului, unde proprietarii au pregătit mâncăruri și băuturi tradiționale pentru vizitatorii din România și din străinătate.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

ten − 4 =