Iohannis respinge propunerea de premier a coaliţiei PSD-ALDE

iohannisPreşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea de premier din partea coaliţiei PSD-ALDE, Sevil Shhaideh. Şeful statului nu a oferit explicaţii pentru gestul său, transmite RFI România.

 

Preşedintele Klaus Iohannis: “Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere”, potrivit ClujToday.ro.

 

PSD şi ALDE o propuseseră pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier. Presa a scris că soţul ei de origine siriană ar fi un simpatizant al preşedintelui sirian, Bashar al-Assad.

 

Anterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că aceasta va fi singura propunere de premier pe care o va face PSD. Liderul formaţiunii a dat asigurări că originea soţului lui Shhaideh nu poate fi invocată ca un argument serios pentru respingere: “Soţul doamnei Shhaideh este un cetăţean român. Eu sunt absolut convins că instituţiile statului român, aşa cum ne verifică pe toţi de când ne-am născut şi până în zilele noastre, nu acordau cetăţenie română unui om, dacă era o problemă. Eu îl cunosc bine pe soţul doamnei Shhaideh, este un om foarte serios, foarte bine pregătit, liniştit”.

 

La întrebările repetate ale jurnaliştilor privind posibilitatea refuzului preşedintelui, Liviu Dragnea a răspuns: “Am venit cu o singură propunere, dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte”.

 

Liviu Dragnea a lăsat să se înţeleagă că nu este dispus să facă o altă propunere, el precizând că va sesiza Curtea Constituţională în cazul unui refuz al preşedintelui: “Voi utiliza toate mijloacele constituţionale şi legale. Şi am mai spus ceva în noaptea alegerilor: votul pe care l-am primit nu-l voi vinde, nu-l voi da cadou, nu-l voi tranzacţiona şi nici trăda”.

 

Liderul PSD a avertizat că vor fi excluşi din partid toţi cei care ar susţine o altă propunere la postul de premier făcută de către preşedintele Klaus Iohannis.

 

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, scrie pe Facebook că Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis au obligaţia să găsească imediat o soluţie pentru desemnarea premierului: “Respingerea de către Preşedintele României a propunerii pentru funcţia de Prim Ministru nu trebuie să declanşeze o bătălie a orgoliilor. Dragnea şi Preşedintele Iohannis au obligaţia să găsească imediat o soluţie. Fac precizarea că, în noua nominalizare, ca de altfel şi în noul guvern, nu au ce căuta oameni controlaţi de Serviciile Secrete. Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis. Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Preşedintelui”.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

4 + four =