Cine este noul patron al CFR Cluj

marian bagaceanUna dintre cele mai dezbătute tranzacții comerciale din județul Cluj a avut loc vineri. Un om de afaceri clujean, Marian Băgăcean, de 43 de ani, a preluat 62 la sută din acțiunile societății comerciale care deține clubul de fotbal CFR Cluj.

Suma tranzacției a fost, după unele surse neoficiale, 4,5 milioane de lei. Marian Băgăcean a declarat pentru Ziua de Cluj că a investit în CFR Cluj pentru că i se pare o afacere rentabilă. Clubul de fotbal din Cluj se află în insolvență din 2015. Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a afirmat că prioritatea noii conduceri va fi ieșirea din insolvență în această primăvară, pentru ca CFR Cluj să poată participa la cupele europene.

Marian Băgăcean, auditor financiar, a fost până acum un om de afaceri extrem de discret. El are acțiuni în mai multe firme: ART Consult, SmartCons MRU, MasterCont MRU și SmartWorks MRU. De asemenea, noul patron de la CFR Cluj este manager financiar al Elboris Com, unul dintre cei mai mari distribuitori ai berii Ursus din Transilvania. Există însă rezerve exprimate de presa specializată în sport în legătură cu faptul că aceste firme ar putea genera venituri suficient de mari încât să susțină relansarea CFR Cluj.

Mai mult, au existat publicații care au exprimat opinia că, de fapt, noul patron nu ar fi decât un interpus al vechiului proprietar al CFR Cluj, Arpad Paszkany. Astfel, Marian Băgăcean ar fi fost fotografiat la volanul unui BMW înmatriculat pe numele lui Arpad Paszkany. Acesta și-a redus drastic susținerea oferită CFR Cluj în anul 2014, iar un an mai târziu, clubul de fotbal a intrat în insolvență.

Foto: GSP.ro

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

nineteen + six =