Cea mai mare conferință de tehnologii mobile din România are loc la Cluj în 16-17 februarie

Trimite și altora

Macheta MobOSMobOS (Mobile Operating Systems) pregăteşte pasionaților de mobile o agendă complexă de prezentări și ateliere de lucru, alături de 12 vorbitori internaționali și 7 vorbitori locali și naționali. Evenimentul este unul de interes național. Sunt așteptaţi participanți din Iași, Timișoara, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Chișinau, București și bineînțeles, pasionații de mobile din Cluj-Napoca.

Conferința anuală MobOS s-a desfășurat pentru prima oară în 2013, când au participat 100 de profesioniști în domeniul mobile, patru vorbitori internaționali în cadrul a patru ateliere de lucru, în paralel pe tehnologiile iOS și Android. La a doua ediție, MobOS a păstrat interesul pentru tehnologiile iOS și Android, a crescut la peste 150 de participanți din industria dezvoltării de soluții și aplicații mobile și o dezvoltat o agendă care a inclus o zi de prezentări și una de ateliere de lucru. La a treia ediție s-a adaugat, pe lângă deja obișnuitele zile de prezentări și de ateliere de lucru pe ambele tehnologii de interes major pe mobile, și un Târg de Gadgeturi (sau Wearables cum sunt denumite de specialiști).

A patra ediție se pregătește a fi cea mai mare de până acum (peste 200 participanți) și în același timp, singura și cea mai mare conferință dedicată tehnologiile mobile (iOS și Android) din România.

Prima zi a conferinței este dedicată prezentărilor pe tematici legate de trenduri viitoare și subiecte comune celor două tehnologii, precum și subiecte de business, legate de cum se pot marketa cât mai bine produsele mobile. Conferința va fi deschisa de Szolt Kovacs, Mobile Apps Capability Lead la Accenture, cu un subiect care aduce în prim plan serviciile orientate spre oameni în cadrul unei lumi conectate.

Ziua de prezentări va aduce pe scena 20 speakeri, cu subiecte precum Swift, cum să vezi lucrurile din perspectiva clientului, PWA pentru dezvoltatorii mobile, cum să accesezi fonduri în Incubatoare, aplicații fully reactive, MVVM(DC), Swift sau obiecte Android.

A doua zi a conferinței este dedicată atelierelor de lucru, de nivel intermediar-avansat, două pe tehnologia Android si două pe tehnologia iOS, acestea fiind susținute de vorbitori internaționali.

MobOS este cea mai mare conferință de mobile din România și un moment important de interacțiune a comunității de specialiști din domeniu. Conferința nu ar fi posibilă fără implicarea și suportul partenerilor, în acest an anuntându-și interesul Accenture (Partener Principal), Endava (Partener Diamond), 3 Pillar Global, Smartsoft (Parteneri Bronze), Onyx Beacon, P3 digital services și Today Software Magazine.

Participarea la conferință este încă deschisă atât pentru parteneri, cât și pentru înscrieri individuale. Pentru detalii suplimentare despre program și tematică, precum și pentru înscrieri individuale puteți vizita site-ul conferinței la: http://romobos.com/.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY