ASR Principele Radu al României despre “Regalitatea, astăzi”, lansare la Cluj-Napoca

PrintCurtea Veche Publishing alături de Facultatea de Istorie şi Filosofie şi Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, organizeaz[ joi, 23 martie 2017, începând cu ora 11.00, o lansare de carte regală în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul semnat de Alteţa Sa Regală, „Regalitatea, astăzi”, apărut la Curtea Veche Publishing. Intrarea este liberă.

La eveniment va lua cuvântul, alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, prof. univ. dr. Michael Shafir de la Facultatea de Istorie şi Filosofie, decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu Medalia pentru Loialitate în 2010, iar oficiile de gazdă vor fi făcute de cercetător ştiinţific gradul I dr. Lucian Năstasă-Kovacs, cercetător al Institutului de Istorie al Academiei Române şi director al Muzeului de Artă din Cluj. Prezentarea va avea loc în Aula Regele Ferdinand a Institutului de Istorie George Bariţiu (strada Napoca nr. 11, etaj 1) şi va fi urmată de o sesiune de autografe.

Volumul „Regalitatea, astăzi”, apărut la Curtea Veche Publishing, priveşte din perspectivă istorică şi europeană atât situaţia monarhiei ca formă de guvernământ, cât şi Casa Regală ca instituţie. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa şi, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în ţara noastră, în ultimii 150 de ani – de când datează monarhia română.

Volumul este disponibil pe site-ul editurii www.curteaveche.ro şi în librăriile din ţară, alături de celelalte titluri din colecţia Cărţi Regale, la preţul de 28.90 lei.

Acest eveniment este realizat cu ajutorul partenerilor: Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Clubul Monarhiştilor Clujeni, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj Insider, Cluj Today, sportincluj.ro, Transylvania Today şi UnescoinRomânia.ro.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

19 + fifteen =