Angajat HR în IT versus Masterand caut job în HR

SI-IT-bughunt-funAtât Resusele Umane, cât și IT-ul ca domeniu mai larg se remarcă prin numărul mare de locuri de muncă disponibile, fiind printre industriile cu cea mai mare nevoie de specialiști pregătiți în domeniu.

Clujul este preferat de companiile internaționale din domeniul IT, iar studenții și masteranzii caută aceste locuri de muncă, pentru ca salariile pornesc de la minim 500 euro si pentru ca sunt joburi ale viitorului, cu multiple posibilitati de avansare. Companiile mari din Cluj-Napoca ca si Endava, Yonder, Ntt Data, Transilvania Software au multi angajati pe Hr carora le ofera traininguri complete pe acest segment.

În ajutorul acestora vine Școala Informală de IT din Cluj-Napoca cu primul program educațional specializat pe HR în IT, începând cu luna iunie 2017. Programul este dedicat persoanelor care activează în domeniul Resurselor Umane, în firme IT și non-IT, dar și studenților sau masteranzilor care doresc să se specializeze în procesele de HR dedicate industriei IT.

Jobul tău îţi va umple o mare parte din viaţă şi singura cale să fii mulţumit este să faci ceea ce tu crezi că este important. Şi singura cale să faci ceva important este să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu ai descoperit încă acel job, continuă să-l cauţi. Nu te aşeza liniştit. Inima îţi va spune când îl vei găsi. Şi, precum o relaţie frumoasă, va deveni din ce în ce mai bine pe măsură ce anii vor trece. Deci caută până când vei găsi. Nu te plafona.” – Discurs la Universitatea Stanford ținut de către Steve Jobs în iunie 2005.

Pentru a începe cursurile, tot ce ai nevoie este o excelentă abilitate de comunicare și un nivel bun de limba engleză. Mulți dintre studenții și masteranzii facultăților unde se studiază domeniul Resurselor Umane se îndreaptă spre o carieră în industria IT; cât și specialiștii HR, care activează deja pe piața muncii.

“Departamentul de HR din orice companie este unul vital, dar mai ales într-o companie de IT, unde cerințele de recrutare sunt deosebit de specifice. Impulsul de a crea și de a implementa acest program a venit chiar din piața de IT, este un proiect gândit pentru nevoile existente acum pe această piață. Foarte mulți manageri se lovesc de lipsa de cunoștințe practice și teoretice a personalului de Resurse Umane în ceea ce privește domeniul IT. Ca o soluție la rezolvarea acestei probleme, aducem programul educațional de HR în IT în atenția celor care doresc să se specializeze strict pe procesele de HR în companiile de IT. ”-  Răzvan Voica, Managing Partner Școala Informală de IT, mentor în cadrul programului HR în IT

Prin intermediul acestui program de pregătire, mentorii Școlii Informale de IT își doresc să-i învețe pe cursanți care este și ce anume presupune întreg spectrul de procese de HR specifice unei companii de IT. Se va pune accent pe latura practică a acestui domeniu, prin exemple specifice, studii de caz și bune practici relevante. Pe durata acestui program va fi derulat un proiect practic: stabilirea unei strategii integrale de Resurse Umane pentru o companie IT.

Programul are o durată de 2 luni, cu câte două sesiuni săptămânale – aceste sesiuni vor avea loc după ora 18:00. Plata cursurilor poate fi făcută în două rate lunare sau chiar în mai multe rate egale pentru deținătorii de carduri de cumpărături, în funcție de banca emitentă. Curricula cuprinde noțiuni de Recruitment & Selection, Change Management, Motivation & Retention sau Offboarding (curricula poate fi accesată online).

Școala Informală de IT este un proiect de educație alternativă și reconversie profesională, axat pe educație prin mentorat, inițiat în 2013 la Cluj-Napoca. În cei trei ani de activitate, acest proiect a fost dezvoltat, pe rând, în alte trei orașe importante din țară: București, Timișoara, Iași si Brasov cel mai recent. Peste 2.000 de persoane au beneficiat, în această perioadă de programele de mentorat și educație alternativă oferite de Școala Informală de IT în cele patru orașe. Programele oferite sunt structurate pe trei niveluri de cunoștințe – inițiere, pregătire și specializare.

Înscrierile pentru programul de pregătire HR în IT sunt deschise și se pot face online pe: http://scoalainformala.ro/program/hr-cluj-napoca/.

Liana Banakas

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

14 − eleven =