Producătorul de tractoare IRUM va sponsoriza echipa de fotbal Universitatea Cluj

Compania IRUM Reghin, cel mai important producător român de tractoare agricole și silvice, va sponsoriza echipa de fotbal Universitatea Cluj. Jucătorii clujeni vor evolua cu brandul acestei companii imprimat pe tricourile oficiale. Contractul de sponsorizare vizează următoarele trei sezoane. Printre companiile care susțin echipa de fotbal se numără Banca Transilvania și Alexandrion.

IRUM Reghin a fost fondată în anul 1953 și este o companie specializată în construcții de mașini și utilaje. În anul 1999 a fost privatizată și a decis să activeze în principal în domeniul industriei forestiere, iar din 2010 a început să producă și utilaje agricole, atunci când a cumpărat patentul tractoarelor Belarus, pe care l-a îmbunătățit prin munca cercetătorilor proprii. În prezent, compania are 400 de angajați.

Universitatea Cluj este una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România și a fost fondată în anul 1919. Anul trecut, Universitatea Cluj a ajuns în Liga a IV-a, după ce a trecut printr-un faliment, și a promovat în acest an în Liga a III-a. Obiectivul conducerii echipei clujene este să promoveze în Liga I în anul 2019, când va fi serbat centenarul echipei.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

one × 1 =