Peste 600 de candidaţi înscrişi la licență și master în prima zi a sesiunii de toamnă a admiterii la UBB

Aproape 450 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere la nivel licenţă, miercuri, 6 septembrie 2017, în prima zi a sesiunii de toamnă a admiterii la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, la facultățile care au început deja procedura de înscriere.

Cea mai căutată facultate a fost, în prima zi de înscriere, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde au fost depuse 70 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, respectiv 85 de dosare pentru învăţământul la distanţă.

Pe pozițiile următoare se situează, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Geografie, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, respectiv Facultatea de Business. 

La nivel master, în prima zi de înscriere au fost depuse aproape 170 de dosare.

Universitatea Babeș-Bolyai a înregistrat, în urma sesiunii de admitere din luna iulie, o creștere a numărului de candidați cu 11% față de anul trecut.

Pentru sesiunea de toamnă a Admiterii, candidații la nivel licenţă au la dispoziţie un număr de 334 de locuri bugetate, 4.885 de locuri în regim cu taxă și 1.578 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă, în timp ce absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 765 de locuri la buget rămase libere în urma sesiunii de admitere din luna iulie.

Perioada sesiunii de toamnă a Admiterii la UBB este cuprinsă între 6 și 20 septembrie 2017, iar condițiile de admitere sunt identice cu cele din sesiunea de vară. Facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor şi stabilind ponderea mediei de la bacalaureat în media finală de admitere.

Calendarul admiterii, taxele, tematica de concurs, precum și orice alt tip de informații necesare pot fi consultate accesând link-ul: http://admitere.ubbcluj.ro, dar și paginile oficiale ale fiecărei facultăți.

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor peste 400 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

nine + 4 =