Profesorul Dafin Mureșanu: Aproximativ un milion de români suferă de boli rare

Aproximativ un milion de români suferă de așa-numitele boli rare, estimează profesorul universitar Dafin Mureșan. Profesorul clujean afirmă însă că doar 7.500 dintre ei sunt înregistrați oficial în statisticile Ministerului Sănătății. Și aceasta deoarece, în lipsa unor cunoștințe de specialitate, nouă din 10 pacienți care suferă de boli rare sunt diagnosticați greșit.

Tratarea bolilor rare reprezintă o mare provocare pentru sistemul sanitar românesc. Și aceasta deoarece mulți dintre medici nu au cunoștințele necesare pentru a diagnostica în mod corect astfel de maladii. 20 la sută dintre aceste boli sunt de origine neurologică, spune profesorul Dafin Mureșanu.

Sistemul medical românesc încă nu a acumulat suficientă experiență în tratarea tuturor bolilor rare, spune profesorul Dafin Mureșanu, care afirmă, însă, că medicii români capătă tot mai multe competențe pentru a le trata. Zilele trecute, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” a găzduit la Cluj primul curs internațional destinat celor care se specializează în tratarea acestor patologii.

În Uniunea Europeană au fost înregistrate peste 5.000 de boli rare. Însă numărul total al pacienților care suferă de astfel de maladii este foarte mare, în condițiile în care experții estimează că sunt 36 de milioane de cetățeni europeni care sunt afectați de acestea.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

19 + 3 =