Ce facem cu autostrăzile? Și cum putem transforma înapoierea într-o șansă istorică

De Claudiu Pădurean

Există părerea generală că România construiește autostrăzile în ritm de melc, dar nu este adevărat. România construiește autostrăzi în ritm de melc ardelenesc.

În jurul Clujului, vedem cum autoritățile fac eforturi pentru a inaugura cât mai curând tronsoane ”uriașe” de autostradă: Gilău-Nădășel, care ar fi trebuit să fie gata în anul 2012, împreună cu restul Autostrăzii Transilvania, ori Turda – Aiud, care ar fi trebuit să fie dată în circulație la finalul lui 2015, împreună cu restul autostrăzii Turda – Sebeș. Viteza construcției de autostrăzi este atât de mare încât există speranțe că, în jurul anului 2500, România va avea o rețea decentă de drumuri de mare viteză. Asta, bineînțeles, dacă nu năvălesc tătarii sau nu se produce vreo altă catastrofă istorică.

Însă, dincolo de ironie, există o șansă istorică pentru România, care poate să își construiască cele mai moderne autostrăzi din Europa, cu condiția ca persoanele puse să conducă țara să dea dovadă de viziune. În anii 1990, românii nu au avut bani să își construiască o rețea decentă de fire metalice pentru furnizarea de Internet. Au pornit de la ceea ce spunea Churchill, anume că suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine, și au construit direct o rețea de fibră optică. În prezent, România a intrat între primele națiuni din lume în privința vitezei la Internet.

La fel ar trebui procedat și în cazul autostrăzilor. Ministerul Transporturilor ar trebui să nu îi mai lase pe constructori să mai asfalteze nici măcar un metru liniar de drum sau de autostradă fără să instaleze și senzori pentru mașinile fără șofer, care vor circula nu peste mulți ani pe drumurile României. De asemenea, ar trebui să îi oblige să construiască în paralel o rețea de fibră optică îngropată în asfalt, precum și infrastructura pentru mașinile electrice care deja circulă pe străzile noastre.

Cu cât ar crește prețul final al lucrării? Cu maximum trei la sută. Adică mult mai puțin decât creșterile de preț generate de proasta proiectare a unor drumuri și autostrăzi, precum centura de ocolire a Clujului Vâlcele – Apahida sau segmentul autostrăzii Sebeș – Sibiu care a fost construit peste o pungă de noroi.

Dacă România ar reuși să construiască autostrăzi pentru secolul XXI, nu pentru anii 1950, ar reuși facă un salt înainte, iar un astfel de proiect ar aduce investiții, dezvoltare și bunăstare. Gândiți-vă la cei care au mașini electrice și care ar putea să facă turism în România mai mult decât în alte țări, pentru că au unde să își alimenteze vehiculele. Sau la firmele care produc diverse bunuri și care ar putea să își trimită diferite subansamble între fabrici cu ajutorul mașinilor fără șofer. De exemplu, Bosch ar putea să își trimită piese de la Jucu la Blaj sau la Cugir cu niște camioane care sunt dirijate exclusiv pe computer, cu consecința reducerii unor costuri și a sporirii volumului de investiții în Transilvania. Desigur, acum aceste scenarii par demne de un roman SF. Însă tot așa părea, în urmă cu 20 de ani, ideea că vom avea smartphone-uri sau tablete sau că vom putea naviga pe Internet de oriunde. Pe vremea aceea, acum 20 de ani, eram un liceean care visa să devină jurnalist și care își trimitea tentativele de articole pe fax. În cele două decenii care au trecut de atunci, saltul tehnologic a fost imens. Însă ne așteaptă și alte asemenea salturi. Depinde doar de noi să le transformăm în șansa de a ne mordeniza țara…

Disclaimer:

Acest articol a fost scris pentru Trustul Clujean de Presă, care include site-urile BuzzNews.ro, ClujulCultural.ro, Welcome2Cluj.com, ClujToday.ro, TransylvaniaToday.ro, SportinCluj.ro, ClujInsider.ro și UNESCOinRomania.ro.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

thirteen − 5 =