Începe Herbstfest, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane

La Cluj începe azi Herbstfest, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane. Festivalul include petreceri, concerte, dar și dezbateri pe teme economice, un târg al firmelor, precum și lansări de carte și reviste. Festivalul a ajuns la cea de-a șasea ediție și este organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord.

Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane este organizat în Piața Unirii din Cluj. Acolo au fost montate două corturi de dimensiuni mari. Unul dintre ele este rezervat distracției, respectiv concertelor și berii, iar celălalt este rezervat afacerilor și include o expoziție cu standuri ale firmelor germane, precum și un salon pentru discuții mai serioase, spune unul dintre organizatori, Florin Sabou.

Componenta economică a acestui festival este deosebit de importantă, spune omul de afaceri Daniel Metz, membru al asociației oamenilor de afaceri germani din Transilvania.

Herbstfest va avea și o secțiune dedicată copiilor, inclusiv un atelier de confecționat lampioane, pentru Lanternenfest, o sărbătoare germană în care sute de lumini sunt aprinse, apoi urcă în văzduh cu ajutorul acestor lampioane.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

one × one =