Clujul atrage tot mai multe investiții în servicii medicale private

Creșterea numărului de specialiști în industria IT, precum și a numărului de străini care se mută în Cluj are drept consecință sporirea considerabilă a investițiilor private în sistemul sanitar. Și aceasta deoarece persoanele care lucrează în companii care le oferă salarii mari sunt dispuse să plătească asigurări private sau abonamente care să le ofere accesul la servicii medicale mai bune decât cele oferite de spitalele clasice de stat. Clujul a atras investiții private în domeniul sanitar de zeci de milioane de euro, iar în acest an a început construcția celui mai mare spital regional privat din România.

În ultimii 28 de ani, sistemul sanitar de stat s-a dezvoltat, iar unele dintre institutele universitare din Cluj au devenit unități de elită. Totuși, acestea sunt copleșite de numărul mare de pacienți care vin din toată țara pentru a fi tratați în Institutul Oncologic, în cel al Inimii sau în cel de Urologie și Transplant Renal. De asemenea, spitalele universitare, precum cel județean, cel de copii sau Clujana sunt suprasolicitate. În aceste condiții, sistemul sanitar privat a crescut rapid și a preluat multe dintre cazuri. O rețea de clinici private, Regina Maria, care a deschis la Cluj două policlinici și un centru de medicina muncii a totalizat anul trecut 200.000 de consultații. Acum, această rețea dorește să deschidă la Cluj cel mai mare spital regional privat din România, care va deservi categorii precum angajații firmelor de IT, spune directorul general al rețelei, Fady Chreih.

De asemenea, noul spital este destinat celor câteva mii de expați și de studenți străini din Cluj, mai spune Fady Chreih. Însă noul spital nu va fi destinat doar celor care au bani. După acreditare, conducerea spitalului va încheia un contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care va deconta și tratamentele asiguraților obișnuiți care vor beneficia de servicii medicale în noua unitate medicală, care va fi rezultatul unei investiții de 15 milioane de euro. Însă acesta nu este primul spital privat din Cluj. În Suceagu, a fost deschis un spital privat de recuperare, iar rețeaua este completată cu policlinici clinici și cu cabinete medicale private, dar și cu servicii private de ambulanță. Și bisericile se implică în dezvoltarea rețelei de unități medicale. Biserica Ortodoxă Română a creat un centru de îngrijiri paliative, iar Biserica Greco-Catolică o policlinică fără plată.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

4 + 11 =