Analiză. Dezvoltarea sectorului IT a dus la dezvoltarea altor industrii pe orizontală. Cu cât crește piața de web hosting

Dezvoltarea domeniului IT din Cluj a dus la dezvoltarea pe orizontală a altor domenii. De exemplu, au crescut investițiile în clădirile de birouri de calitate înaltă, în servicii medicale private, dar și în domenii precum webhosting sau cybersecurity. În domeniul web hosting, ritmul de creștere al pieței are două cifre, iar experții din domeniul se așteaptă ca acest ritm să se mențină și pe viitor.

Clujul a devenit principalul pol IT al României, iar potrivit reprezentanților patronatelor, numărul celor muncesc în domeniu sau învață pentru a deveni programatori a ajuns la aproximativ 20.000 de persoane. În ultimul deceniu, cifra cumulată de afaceri a companiilor clujene de IT a crescut, potrivit specialiștilor, cu peste 300 la sută, iar această cifră va crește și mai mult pe măsură ce firmele clujene vor deveni capabile să facă trecerea de la ousourcing la produse software proprii. Dezvoltarea sectorului IT a imprimat un ritm alert de dezvoltare a economiei locale. Companiile de IT au dus la creșterea numărului de clădiri verzi de birouri și la dezvoltarea serviciilor medicale private.

O creștere semnificativă este înregistrată și în domeniile legate direct de IT. De exemplu, sectorul de web hosting a cunoscut o creștere cu două cifre, spune antreprenorul Adrian Andreiaș, care conduce o firmă din acest domeniu, Hosterion. ”În zona de hosting, vorbim de o creștere estimată în zona 10 – 20 la sută. Cam acolo ne situăm. Noi oferim niște servicii complementare și, practic, o dată ce se dezvoltă proiectele on-line care au și componenta de programare, dar nu numai, crește și necesitatea de servicii de webhosting. Acestea sunt strâns legate și de creșterea generală a economiei”, a spus directorul Hosterion.

Calitatea serviciilor oferite de firmele clujene din domeniul web hostingului a determinat internaționalizarea acestor afaceri, mai spune Adrian Andreiaș. ”Noi, cei de la Hosterion, avem infrastructură în afara țării, în Amsterdam, în Dallas, în Freemont și în Londra. Avem propriile echipamente pe care le operăm de aici, din Transilvania, și oferim servicii clienților din afara țării. Aproximativ jumătate din cifra noastră de afaceri e realizată cu clienți din afara României. Deci nu neaparat aducem clienți și le stocăm datele pe teritoriul României, ci ne dezvoltăm ca firmă clujeană cu echipamente în afara țării și oferim servicii în exterior. Practic, exportăm servicii și aducem bani în țară”, a spus Adrian Andreiaș.

Experții în domeniu se așteaptă ca afacerile din web hosting să crească și mai mult în perioada următoare. Există două motoare ale acestei creșteri. Primul este reprezentat de dezvoltarea domeniului IT, iar cel de-al doilea de creșterea economică în general, care duce la sporirea rapidă a numărului de comenzi pentru companiile de comerț electronic.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

4 × 3 =