Adrian Oros: Moțiunea de cenzură va fi citită în fața prefecturilor din toate județele

Trimite și altora

Liderii PNL vor organiza în toată țara manifestații în fața Prefecturilor. Acestea sunt programate luni, de la ora 18.00, când în Parlament, liberalii vor citit textul moțiunii de cenzură îndreptate împotriva Guvernului condus de Mihai Tudose. În fața prefecturilor din toate județele va fi citită o sinteză a textului moțiunii de cenzură, a declarat deputatul de Cluj, Adrian Oros, vicepreședinte al PNL.

Potrivit deputatului PNL, moțiunea de cenzură este susținută de parlamentarii PNL, USR și PMP, precum și de 11 dintre parlamentarii independenți. Adrian Oros speră să câștige și susținerea parlamentarilor UDMR și ai celorlalte minorități naționale. De asemenea, vicepreședintele PNL mai speră să îi convingă pe unii dintre parlamentarii PSD și ALDE să voteze această moțiune, în condițiile în care o serie de foști lideri ai celor două formațiuni, precum fostul premier Victor Ponta sau fostul vicepremier Daniel Constantin, au devenit contestatari ai actualei Puteri.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY