Clujul, promovat în Polonia. Ce vizitează turiștii polonezi când vin în Transilvania

Transilvania atrage tot mai mulți turiști polonezi, iar în acest context județul Cluj a fost promovat la târgul de turism din Varșovia. Zilele trecute, 7.000 de broșuri editate în limba poloneză au fost distribuite la acest târg care atrage anual aproximativ 20.000 de vizitatori.

Turiștii din sudul Poloniei vin în Transilvania cu mașina, prin Slovacia și Ungaria, iar cei din zona centrală și din nord vin cu avionul, în contextul în care, de câteva luni, Clujul are legături aeriene directe cu Varșovia.

Dacă în anii 1980, ei veneau pentru a-și petrece vacanțele la Marea Neagră, acum polonezii vin mai ales în Transilvania, spune președintele unei asociații din Cracovia care promovează legăturile dintre România și Polonia, Michal Souwa. El a organizat mai multe caravane ale iubitorilor de mașini retro care au venit în zona Clujului.

”Polonezii care vin pentru prima oară în România sunt, în general, surprinși în mod plăcut”, mai spune Michal Souwa.

Turiștii polonezi care vin în Transilvania vizitează cetăți precum cea de la Alba Iulia sau cea de la Sighișoara, bisericile fortificate săsești, Cheile Turzii și Salina Turda, orașe precum Clujul, Oradea sau Sibiul și își planifică, în general, și câteva zile de relaxare în Munții Apuseni sau în podgoriile de pe văile Mureșului sau Târnavelor.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

twenty − six =