OPINIE. Ziua în care ne-am pierdut patria

De Claudiu Pădurean

 

De 70 de ani, românii nu mai au patrie. Au o ţară, ba chiar mai multe, pentru că Republica Moldova a rămas neunită cu România, iar milioane de români au plecat la muncă în Occident. Însă au rămas fără patrie, pentru că patrie înseamnă mai mult decât ţară; înseamnă o ţară, dar o ţară pe care o iubeşti şi unde te simţi acasă.

 

Nişte tâlhari, pe numele lor Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, le-au furta românilor patria în 30 decembrie 1947. Atunci, cei doi rakeţi comunişti au înconjurat Palatul Elisabeta cu nişte trădători români înrolaţi în armata sovietică. Acolo, sub ameninţarea că vor ucide 1.000 de tineri, l-au şantajat pe Regele Mihai I să semneze un act căruia cei doi tâlhari i-au spus abdicare. Acel moment are o încărcătură simbolică mare: atunci românii au rămas fără patrie, pentru că au rămas fără libertate, iar fără libertate nu poate exista iubire; nici măcar iubire de ţară.

Românii au fost siliţi să încerce să iubească ”patria proletariatului internaţional”, pentru că tâlharii comunişti le-au spus că URSS le este mai patrie decât vechea lor patrie românească. Mulţi români din Republica Moldova, unde otrava bolşevică a fost administrată în doze mai mari, încă mai cred asemenea prostii. În România, sunt mai puţini cei care mai cred în minciunile comuniste. Însă, totuşi, mai există oameni care cred că lumina vine din întunericul de la Kremlin.

După 30 decembrie 1947 nu ne-am mai regăsit libertatea. Să nu ne amăgim: în decembrie 1989, alţi comunişti, mai tineri, urmaşii direcţi ai celor care ne-au înrobit ţara după Cel de-al Doilea Război Mondial, au confiscat revoluţia anticomunistă şi au pus ţării un nou căpăstru.

Ei nu voiau să dea românilor libertate, ci voiau să le dea glasnosti şi perestroika. De aceea l-au alungat din nou pe Rege din ţară, când Majestatea Sa venise să se reculeagă la mormintele strămoşilor; şi tot de aceea au refuzat să facă Unirea şi să spulbere hotarul nedrept de pe Prut. Au preferat în schimb să negocieze un tratat de prietenie cu URSS.

Bolşevicii lui Ion Iliescu şi Petre Roman au chemat minerii atunci când românii au încercat să scape din hăţuri. Pe cei care nu mai puteau să îi trimită în lagărele morţii de la Canalul Dunăre-Marea Neagră au început să îi spele pe creier cu minciuni deşănţate, care, însă, erau crezute de românii abrutizaţi de comunism. Bolşevicii din FSN au înjurat tot ceea ce românii ar fi trebuit să aibă mai sfânt: pe Rege, pe Corneliu Coposu, pe Ion Raţiu, pe Doina Cornea…

Apoi, sub cuvânt că le oferă românilor libertatea, au schimbat lanţurile năclăite de sângele martirilor din temniţe comuniste, adică de sângele lui Iuliu Hossu şi al multor altora, cu nişte cătuşe sovietice. Adică, au înlocuit legile comuniste cu o constituţie strâmbă, în care bolşevicii, în frunte cu Antonie Iorgovan, au impus o republică ce nu fusese cerută şi votată de nimeni. Şi, mai mult de atât, au reintrodus legarea de glie pe vecie: au interzis românilor să schimbe vreodată forma de guvernământ adusă de tancurile sovietice.

Au fost atât de grăbiţi să închidă cătuşele încât au uitat să îl pună pe preşedintele bolşevic Ion Iliescu să promulge constituţia. Da, stimaţi apărători ai republicii sovietice româneşti: constituţia fesenistă din 1991 nu a fost promulgată, deci nu a intrat în vigoare niciodată din punct de vedere legal! Însuşi textul acestei constituţii prevede că o lege, deci şi cea ”fundamentală”, intră în vigoare doar în momentul promulgării…

Nu-i vorbă, au încercat să îşi acopere prostia în 2003. Au organizat un referendum pentru modificarea constituţiei care nu intrase în vigoare, sub cuvânt că doar aşa putem să aderăm la Uniunea Europeană. Însă românii nu au ieşit la vot, iar referendumul nu era valid. Aşa că feseniştii au mai scornit una: spre finalul zilei de votare, când era clar că referendumul nu va avea cvorum, au dat o ordonanţă de urgenţă, aşa, noaptea ca hoţii, şi au prelungit votarea cu încă o zi. Total neconstituţional şi total ilegal, însă ar fi prelungit votarea şi cu o sută de ani, doar ca să le iasă lor socotelile. Apoi, cu ajutorul acestui referendum mânărit, au spus că poporul şi-a arătat voinţa.

Toate aceste lucruri explică de ce republica sovietică românească în care trăim în prezent este o creaţie bastardă. Modul tâlhăresc în care ne-au dat o aşa-zisă constituţie arată de ce sunt posibile mizerii precum ordonanţa 13 şi bătaia de joc din Parlament. Şi ne arată încă o dată că românii nu sunt liberi cu adevărat. Da, am fost scoşi din temniţă, dar suntem priponiţi cu cătuşele la mâini de bicicleta pe care pedalează FSN-ul, ca un miliţian beat, cu o bască proletară pe sub chipiu, care vine de la cârciumă după ce l-a arestat pe învăţător pentru că acesta a refuzat să strige ”Trăiască Partidul!”. Aşa arată România de azi, la 70 de ani de la actul tâlhăresc din 30 decembrie 1947.

Există speranţe? Da, există. În 2020 trebuie să votăm o Adunare Constituantă în locul unui Parlament obişnuit. Acolo, în Legislativ, să fie dezbătute lucrurile care împiedică această ţară să fie liberă. Dacă naţiunea va decide că vrea republică, măcar să facă acest lucru în cunoştinţă de cauză şi liberă cu adevărat.

Însă dacă va vota în cunoştinţă de cauză şi liberă cu adevărat, cred că naţiunea va renunţa la basca sovietică republicană…

…şi va alege Coroana de Oţel, care va fi redeveni simbolul libertăţii, al independenţei şi al iubirii de ţară. Atunci, vom avea din nou o patrie cu adevărat!

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

five × 5 =