Darurile de Anul Nou

La început de an, vă invităm să citiți o „poveste” din anul 1939, despre daruri şi bucurie, despre plăcerea de a dărui şi fericirea de a sărbători, din ziarul Universul.

„Bradul şi vâscul, cele două plante care îşi dispută onorurile Crăciunului şi Anului Nou, n-au fost la origine simboluri creştine. Pomul de Crăciun e mult mai vechi decât creştinismul şi a apărut pentru prima oară, nu în ţările nordice, cum se afirmă de obicei, ci în Egipt. Ce e drept, acolo nu era vorba de brad, ci de palmier, care fusese ales simbol al anului, din pricină că frunzişul lui se îmbogăţea cu o nouă coroană în fiecare lună.

În ce priveşte vâscul cu frunzele lui lucioase şi verzi el simboliza la galii păgâni redeşteptarea naturii, care rezistă frigului şi zăpezii şi druizii, – preoţii lor, – îl tăiau la începutul anului cu un cuţit de aur, făcând apoi buchete cu care împodobeau altarele zeilor şi casele.

De altminteri, multă vreme prima zi a anului a fost sărbătorită cu mult mai mare fast decât Crăciunul, care era o sărbătoare pur religioasă. Copiilor li se dădeau daruri de Sfântul Nicolae şi de la el a rămas <<Moş Crăciun>> a cărui personalitate nu ar avea altfel nici o explicaţie.

În ţările anglo-saxone Santa Claus, cum îi se spune lui Moş Crăciun, nu e altul decât Sf. Nicolae. Cu timpul, darurile pentru copii s-au dat de Crăciun, iar ziua de Anul Nou a rămas rezervată darurilor pentru cei mari.

Aşa era şi în Roma antică. Pe vremea aceea de Anul Nou se da de obicei smochine şi curmale înfăşurate în frunze de aur împreună cu o sumă de bani.

Aceşti bani, trebuiau, în principiu, să fie folosiţi pentru cumpărarea unor statuete de zei din care unele se purtau ca talismane, iar altele erau jertfite pe altare.

În evul mediu de asemenea nu se cunoşteau decât darurile de Anul Nou, care se împărţeau din belşug mai ales la curţile regale şi princiare, unde regii şi prinţii impuneau aproape curtenilor lor să le dăruiască obiecte de preţ, pe când ei nu le ofereau în schimb decât lucruri de mică valoare şi câte o decoraţie.

Simplii muritori făceau între ei schimb de lucruri practice. Femeilor li se dădea în special mănuşi şi ace de păr de care aveau mare nevoie din pricina coafurilor complicate. Mai târziu, în unele ţări, femeile au luat obiceiul să-şi cumpere singure acele, cu banii obţinuţi de la soţii sau taţii lor şi de aici a rămas în Germania, de pildă, expresia <<Nadelgeld>>, adică bani pentru ace, sau cum spunem noi: bani de buzunar.

Astăzi, Anul Nou e pretutindeni un pretext pentru un schimb de cadouri, care dacă nu mulţumesc totdeauna pe cei în cauză, fac cel puţin să se vândă acele aşa numite mărfuri de lux din industria cărora trăiesc milioane de lucrători în toate ţările lumii”. [„Universul”, Anul al 56-lea, nr.357, Bucureşti, 31 decembrie 1939]

Clujul de ieri este rubrică parmanentă a Cluj Insider și Cluj Today, realizată de istoricul Felix Ostrovschi.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

4 × 5 =