CFR Cluj și FCSB, favorite la câștigarea titlului în Liga I

Două dintre cele mai titrate echipe din ultimul deceniu sunt favorite la câștigarea titlului de campioană a României la fotbal. CFR Cluj și FCSB ocupă în prezent primele două locuri din Liga I. De asemenea, au investit serios în întărirea loturilor prin intermediul unor transferuri care le pot ajuta nu doar să câștige titlul, ci și să performeze în competițiile europene.

CFR Cluj se află pe primul loc în Liga I cu 49 de puncte. Clujenii, antrenați de Dan Petrescu, unul dintre cei mai buni antrenori români, au făcut foarte puțini pași greșiți în anul 2017. Unul dintre ei i-a dus în afara Cupei României, de aceea, Dan Petrescu se concentrează la maximum pe câștigarea Ligii I.

El a reușit să îl transfere pe golgheterul campioanei en-titre a României, FC Viitorul Constanța. Este vorba de atacantul George Țucudean, care se află pe locul 2 în clasamentul celor mai prolifici jucători din acest sezon. În vizorul clujenilor se mai află trei jucători buni. Este vorba de slovacul Adam Nemec, legitimat la Dinamo București, care joacă în echipa națională a țării sale, de Gicu Grozav, legitimat la Karabukspor, în Turcia, care a devenit un jucător de bază al reprezentativei României, precum și de Alexandru Ioniță, legitimat la Astra Giurgiu.

De asemenea, și FCSB încearcă să facă transferuri care să întăreaască lotul acestei echipe, însă, în paralel, mizează și pe talentul unor jucători tineri, crescuți chiar în cadrul clubului. În anul 2018, există posibilitatea să își facă apariția chiar în prima echipă doi tineri care ar putea ajunge jucători de bază în viitorii ani. Este vorba de Emil Pacionel și de Ianis Stoica. Ambii juniori au semnat cu FCSB contracte pentru următorii cinci ani.

Strategia de consolidare a celor două echipe este utilă și pentru cei care caută diferite ponturi pentru a paria pe meciurile de foc al Ligii I. Și aceasta deoarece atât CFR Cluj, cât și FCSB dispun de jucători valoroși, care pot decide singuri soarta unui meci.

Desigur, competiția internă nu exclude și surprizele. În sezonul trecut, cu certitudine, Viitorul Constanța nu se număra printre favoritele la titlu. Clasamentul indică faptul că și CSu Craiova, cu 43 de puncte, Astra Giurgiu, cu 37 de puncte, ori FC Botoșani, cu 35 de puncte, pot ridica pretenții la titlu, mai ales că în play off, punctele acumulate în sezonul regulat sunt înjumătățite, iar diferențele dintre primele clasate și urmăritoarele lor scad considerabil.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

19 − 4 =