Aplicație care conduce turiștii prin Paris, prin locurile prin care au trecut personalități precum Brâncuși, Cioran sau Ionescu

Un grup de IT-işti români dezvoltă un proiect pentru turiştii care vizitează Parisul. Utilizatorii săi vor putea să descopere istoria oraşului prin prisma personalităţilor de origine română care au marcat cultura pariziană. Aplicaţia pentru telefonul mobil ”Celebro” îşi propune promovarea patrimoniului cultural românesc şi se adresează turiştilor care vizitează Parisul.

Ea oferă informaţii despre locurile prin care au trecut personalităţi cum ar fi Constantin Brâncuşi, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade sau Tristan Tzara. Inițiatorii proiectului spun că ideea aplicaţiei se bazează pe cartea ”Parisul românilor”, scrisă de un francez despre locurile prin care au trecut celebrităţi româneşti care au avut un impact cultural în capitala Franţei. Aplicaţia mobilă <Celebro>, al cărei nume vine de la Celebrităţi româneşti sau Celebrăm România, este în stadiul demo, va fi gratuită şi va fi lansată în 9 Mai, de Ziua Europei. Nu întâmplător, lansarea are loc în anul Centenarului Marii Unirii.

Sursa foto: http://www.chattoir.com/

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

twelve + 8 =