Parteneriat strategic E.ON şi Nissan pentru vehicule electrice

E.ON și Nissan au convenit la Salonul Auto de la Geneva asupra unui parteneriat strategic prin care îşi propun să valorifice experiența internațională a ambelor companii atât în domeniul mobilității electrice, cât și în distribuția și stocarea energiei electrice. Mai exact, cei doi parteneri urmăresc în primul rând să exploreze oportunitățile legate de reîncărcarea vehiculelor electrice, precum şi de serviciile de tipul vehicle-to-grid (servicii de integrare în reţea). De asemenea cooperarea vizează soluțiile de generare și stocare a energiei descentralizate.

Parteneriatul se desfășoară pe baza angajamentului Nissan de a dezvolta un ecosistem electric complet atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi, precum și pe baza viziunii E.ON privind transformarea vehiculului electric în componentă a ecosistemului eMobility. În plus, parteneriatul va crea pârghii pentru dezvoltarea infrastructurii pentru maşinile electrice Nissan și pentru implementarea tehnologiei avansate de încărcare bi-direcțională. Cea din urmă va permite clienților să își optimizeze costurile şi consumul de energie. E.ON are deja o experienţă extinsă în domeniul soluțiilor solare și de stocare pentru proprietarii de case. Această calitate va permite celor doi parteneri să ofere clienților Nissan soluții de energie regenerabilă și de optimizare a costurilor cu energia electrică.

Ne-am propus să eliminăm orice barieră în calea deţinerii vehiculelor electrice. Un astfel de parteneriat inovator precum cel cu E.ON este un nou pas în această călătorie. Obiectivul nostru este ca Nissan să fie recunoscut ca partener de încredere al industriei auto pentru servicii energetice, cu scopul final de a furniza electricitate gratuită cumpărătorilor noștri de vehicule electrice”, declară Paul Willcox, președintele Nissan Europe.

Karsten Wildberger, şef de operaţiuni al E.ON, a spus că “Parteneriatul dintre Nissan și E.ON a luat naştere din dorința noastră de a elibera mașina electrică de orice fel de constrângeri. Ne angajăm să furnizăm clienților produse și servicii inovatoare, integrate și durabile pe piaţa energetică. Acest parteneriat este un pas important spre îndeplinirea acestui scop“.

E.ON este deja implicată alături de Nissan, Grupul MOL, Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL şi BMW în dezvoltarea unei reţele europene pentru alimentarea vehiculelor electrice în cadrul proiectului NEXT-E, cofinanţat de Comisia Europeană.

În cadrul acestuia, consorţiul va instala 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport. În Romania vor fi instalate 40 staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice. Dintre acestea un număr de 19 staţii vor fi instalate de către E.ON Energie România, care va susţine această investiţie printr-o finanţare nerambursabilă din fonduri europene, în valoare de peste 1 milion de euro.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

5 × five =