Emil Boc: Secolul 21 va fi secolul orașelor

Orașul viitorului este orașul verde, concept care nu înseamnă doar orașul inteligent, ci, totodată, și orașul în care mediul este mai bine protejat decât în prezent. Această transformare este extrem de importantă în condițiile în care, până în anul 2050, două treimi din populația planetei va trăi în orașe. Acestea sunt concluziile Întâlnirilor Europene din Transilvania, care au fost găzduite de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Grija față de mediul înconjurător trebuie să fie una dintre prioritățile omenirii, iar politicile responsabile față de mediul înconjurător trebuie aplicate nu doar de autorități, ci și de alți actori sociali. Aceasta este părerea ambasadoarei Franței în România, Michele Ramis.

”În acest domeniu, statele nu pot face totul. Colectivitățile teritoriale, societatea civilă, intreprinderile, experții, locuitorii sunt actori esențiali în elaborarea politicilor publice în materia mediului. Avem nevoie de toți acești actori. Orașul este, de asemenea, un loc privilegiat în care se construiesc jocuri ale credințe, legături sociale și tranziției ecologice. Este, de asemenea, terenul unor numeroase inovații”, a spus Michele Ramis.

De aceeași părere este și primarul Clujului, Emil Boc. El a menționat faptul că, în anul 2016, primarii din Paris și din Londra au semnat o scrisoare comună prin care au cerut Uniunii Europene să lase mai multe resurse financiare comunităților locale, pentru că acestea devin actori tot mai importanți. Astfel, potrivit lui Emil Boc, orașele ocupă în prezent doar doi la sută din suprafața planetei, dar concentrează 55 la sută din populația umană și produc 75 la sută din emisiile de carbon înregistrate pe Terra. De aceea, secolul 21 va fi secolul orașelor, spune Emil Boc.

Seria Întâlnirilor Europene din Transilvania va continua în 15 și în 16 martie, la Alba Iulia.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

three × two =