Clujul de ieri: Un duel între două femei

„Ieri dimineaţă pe la orele cinci a avut loc în pădurea Hoia din apropierea oraşului nostru un duel foarte interesant între două femei. Până în prezent, dueluri între femei în oraşul nostru nu prea s-au întâmplat. Cam la zece ani o dată abia puteai auzi de aşa ceva şi numai astfel se explică senzaţia deosebită ce a provocat această chestiune de onoare.

Încă de alaltăieri seară circulau prin oraş fel de fel de zvonuri în legătură cu acest duel.

Unii făceau hazuri, alţii discutau serios şi admirau curajul adversarilor. În ori ce caz, toată lumea aştepta cu nerăbdare şi curiozitate desfăşurarea evenimentelor.

Cine sunt eroinele şi cauza duelului

Eroinele sunt două fete de bune condiţiuni sociale din Cluj. Una este evreică, se numeşte Frida B. şi este dactilografă la o casă de import export, cealaltă este maghiară, absolventă a şcolii comerciale şi ca să nu fiu indiscret îi scriu numai iniţialele numelui G.O.

Cauza duelului este o iubire nenorocită. Amândouă aceste fete erau îndrăgostite de una şi aceeaşi persoană, voiajorul Iosif Bambos. Acesta, după cât se pare, şi-a bătut joc de amândouă, iar după ce le-a înşelat, ca să iasă teafăr din încurcătură, vom vedea mai jos cum a întocmit lucrurile.

Un voiajor nehotărât

Domnul Iosif Bamboş, în etate de 30 de ani, văzând că i-a sosit timpul să se însoare şi săturându-se de burlăcie a început să facă curte în mai multe părţi deodată.

Dar vorba aia, se gândea şi el la zestre şi îşi încerca norocul în tot locul.

Dintre cunoscutele sale, mai bogate erau domnişoarele Frida B. şi G.D., eroinele acestui reportaj.

Acestea nu se cunoşteau şi voiajorul era atât de inteligent să declare dragoste fiecăreia în parte, fără ca să bănuiască vreuna dintre ele, că n-ar fi singura aleasă a inimii sale.

Între timp făcu cunoştinţă cu fiica unui comerciant bogat din Oradea, şi fără să stea mult pe gânduri o ceru în căsătorie.

Nici fata, nici părinţii nu erau împotrivă, căci era harnic voiajorul şi pe deasupra şi băiat frumos.

Ca să se poată însă căsători trebuia să rupă legăturile de prietenie cu celelalte două fete – lucru nu prea uşor, căci avea şi unele obligaţii de ordin moral faţă de ele.

Aranjă totuşi o farsă.

Între rivale

Într-o seară pe la orele 8, invită amândouă fetele la locuinţa sa din Cluj, lăsă uşa deschisă şi el a plecat intenţionat de acasă.

La oră fixă sosi domnişoara Frida B. şi intră în casă, peste vreo cinci minute sosi şi dşoara G.D.

  • Pe cine căutaţi, domnişoară?! – întrebă Frida.
  • Pe logodnicul meu Bambos.
  • Cuum?
  • Da, da, pe Bambos.
  • Ei, slăbeşte-mă te rog, el este doar logodnicul meu.

Şi dialogul continuă pe acelaşi ton, până ce în urmă deveniră mai vehemente, se certară, îşi dădură nişte epitete cam grosolane, îşi aruncară mănuşile în obraz şi incidentul ameninţa a lua proporţii, dacă n-ar fi intervenit la timp portarul ca să evacueze cu forţa locuinţa locatarului său, care lipsea de acasă.

A doua zi, fetele îşi constituiră martorii şi se provocară la duel.

După tratative de câteva zile şi după ce se străduiră martorii zadarnic să le împace, ieri dimineaţă ieşiră pe teren.

Duelul

Duelul a avut loc ieri dimineaţă la orele cinci în pădurea Hoia cu revolverul.

Din fericire, nici una din adversare nu s-a rănit şi s-au împăcat pe teren.

După ce s-au împăcat, şi-a spus fiecare necazul şi cum au fost înşelate de voiajorul vânător de zestre.

Totodată, s-au înţeles să-şi răzbune cinstea. Anume amândouă au hotărât să provoace la duel pe voiajor.

Va primi voiajorul, nu va primii? Încă nu ştim nimic precis”. [„Biruinţa”, Anul II, nr.316, Cluj, 16 mai 1927].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujInsider ș ClujToday, realizată de istoricul Felix Ostrovschi.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

ten − 8 =