Industria electronică se dezvoltă la Cluj

Clujul atrage tot mai multe investiții în domeniul industriei electronice. După ce orașul a devenit polul IT al României, cu peste 20.000 de specialiști în domeniul software, acum a început să se dezvolte și industria producătoare de hardware. Există mari companii cu capital american, german, dar și românesc care au început să investească serios la Cluj.

Cele mai multe dintre investițiile din domeniul electronicii la Cluj vizează dezvoltarea de soluții pentru industria energetică, respectiv pentru energii regenerabile, precum și pentru domeniul auto sau sisteme embeded, adică dispozitive electronice care permit mașinilor să comunice automat între ele. Există mari companii internaționale care au venit la Cluj, dar și antreprenori români care au pornit afaceri în acest domeniu, spune proprietarul unei mici companii tehnologice, Leonard Horvath.

Investitorii vin la Cluj atât pentru mediul de afaceri prietenos, cât și pentru că știu că vor găsi forță de muncă de bună calitate. Pe lângă universități, există și colegii care oferă o educație solidă în domeniu. ”Forța de muncă bine calificată a atras companii importante în acest domeniu, precum americanii de la Emerson și National Instruments, germanii de la Bosch sau italienii de la DeLonghi”, a declarat analistul economic Tudor Stan.

Analiștii economici se așteaptă ca, în viitor, noile investiții în domeniul tehnologic să vizeze domenii de vârf, precum robotica sau industria aerospațială.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

1 × 2 =