Cheile Turzii și Cheile Tureniului, curățate după invazia de turiști de 1 Mai

Două dintre cele mai frumoase zone din județul Cluj, Cheile Turzii și Cheile Tureniului, au fost curățate de gunoaiele rămase după invazia de turiști din 1 Mai. La acțiunea de curățare au participat și președintele Consiliului Județean, precum cei doi vicepreședinți ai instituției.

”Desfășurată după mini-vacanța de 1 mai, când defileul a fost vizitat de nu mai puțin de 6.000 de turiști și alpiniști, acţiunea din Cheile Turzii a vizat, în special, igienizarea platoului și a traseului deschis turiştilor din rezervație, ca urmare a fluxului important de vizitatori din această perioadă. De asemenea, echipe mixte formate din reprezentanți ai Consiliului Județean și rangeri Salvamont au marcat câteva porțiuni din traseele cunoscute de cățărare (Traseul Triunghiul Galben și Punctul Roșu), respectiv au reabilitat poteca de vizitare din apropierea podului numărul patru.

În ceea ce privește acțiunea derulată în Cheile Turenilor, aceasta a vizat ecologizarea intrării în aria protejată desfășurată pe o suprafață de aproximativ 25 de ha, respectiv partea dintre localitatea Tureni, în amonte. De asemenea, au fost realizate activități de optimizare a potecii de vizitare, respectiv de curățare a vegetației, înlăturare a bolovanilor, etc. 

Astfel, în cadrul acestor două activităţi de voluntariat desfăşurate simultan, au fost colectaţi zeci de saci cu diverse deşeuri nedegradabile, aceştia fiind transportaţi până la ieşirea din rezervaţii şi preluaţi ulterior de autospecialele unei firme specializate de salubritate”, spun organizatorii acțiunii.

În mediul on-line au apărut și comentarii negative legate de această acțiune. Au existat oameni care au spus că și-ar fi dorit ca șefii județului să fie la muncă în timpul săptămânii și să participe la asemenea acțiuni de curățenie în timpul lor liber.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

17 − twelve =