Numărul deputaților din Parlamentul European va scădea după alegerile europene din 2019

Parlamentul European va fi redus de la 751 la 705 membri după retragerea Marii Britanii din UE.

Pe lângă reducerea dimensiunii Parlamentului European, propunerea de redistribuire a locurilor aprobată în ședința plenară a Parlamentului miercuri, 13 iunie, prevede păstrarea ca rezervă a 46 dintre cele 73 de locuri ale Marii Britanii rămase vacante după Brexit. O parte sau toate cele 46 de locuri ar putea fi realocate noilor state membre care se vor alătura UE în viitor sau păstrate vacante pentru a micșora dimensiunea instituției. Celelalte 27 de locuri vor fi redistribuite între cele 14 state membre care sunt subreprezentate în momentul de față. Astfel, numărul de locuri alocat României în Parlamentul European va crește de la 32 la 33 pentru legislatura 2019 – 2024.

Textul subliniază că noua alocare a mandatelor se va aplica doar dacă Marea Britanie părăsește UE. Altfel, se vor aplica dispozițiile în vigoare până în momentul în care Brexit va fi încheiat din punct de vedere juridic.

Propunerea Consiliului European a fost aprobată cu 566 de voturi pentru, 94 împotrivă și 31 de abțineri.

Co-raportorul Danuta Hübner (PPE, PL) a declarat că “Compoziția Parlamentului European este expresia supremă a voinței cetățenilor europeni. De aceea este important ca reprezentarea cetățenilor să fie corectă, obiectivă și conformă cu legislația UE. După negocieri lungi și intense, sunt fericită că Parlamentul a aprobat propunerea noastră. Implicarea cetățenilor în procesul democratic este foarte importantă și cred că noua structură a Parlamentului îi va motiva pe cetățeni să devină participanți activi în acest proces.”

Co-raportorul Pedro Silva Pereira (S&D, PT) a spus că “Aprobarea finală a noii structuri a Parlamentului European reprezintă un final fericit al unui proces provocator. Avem motive de satisfacție privind rezultatul final: o alocare corectă a mandatelor, respectând Tratatul de la Lisabona și principiul proporționalității descrescătoare; fără pierderi de mandate de către statele membre și reducerea dimensiunii Parlamentului, ceea ce face ca un număr de mandate să fie disponibile pentru a permite integrarea unor noi state membre. Noul Parlament European va asigura o reprezentare mai echitabilă a cetățenilor.”

Noua compoziție a Parlamentului European necesită acordul formal al liderilor europeni la summitul de la Bruxelles din 28-29 iunie. Decizia va intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Comments

comments

SHARE
Previous articleCum se restructurează industria IT din Cluj
Next articleAu voit să se mărite cu ajutorul vrăjitoarei
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

20 + 4 =