Castelul din Ciucea rămâne o atracție turistică majoră

Una dintre cele mai interesante destinații turistice din Transilvania rămâne castelul Goga din localitatea clujeană Ciucea. În acest an, mai mult de 10.000 de turiști au trecut porțile castelului situat pe Valea Crișului Repede, între Cluj-Napoca și Oradea. Castelul este locul unde au creat doi poeți importanți pentru cultura europeană: maghiarul Ady Endre și românul Octavian Goga.

Castelul din Ciucea domină valea Crișului Repede. Clădirea adăpostește o serie de obiecte istorice importante, precum scrinul de avocat al lui Avram Iancu sau lucrurile personale ale lui Octavian Goga, inclusiv colecția sa de halbe de bere sau o tapiserie de mari dimensiuni care înfățișează o vânătoare cu elefanți și care i-a fost dăruită de șahinșahul Iranului. De asemenea, stârnește interes biblioteca lui Octavian Goga, precum și camerele în care a locuit poetul Ady Endre.

Povestea castelului începe în secolul al XIX-lea, când un avocat din Huedin, Miklos Boncza, a ridicat acest castel. Fiica sa s-a căsătorit cu poetul maghiar Ady Endre. La finalul Primului Război Mondial, soția lui Ady Endre, Berta Boncza, i-a vândut edificiul poetului român Octavian Goga, care era prieten cu Ady Endre, spune expertul în patrimoniu Aurel Buta.

Castelul din Ciucea a devenit muzeu în perioada comunistă, atunci când văduva lui Octavian Goga, Veturia, a decis să îl doneze statului român. În ultimii ani, castelul a fost restaurat, după ce lemnăria sa a fost atacată de o ciupercă ce a pus în pericol întreaga construcție.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

2 × 2 =