Clujul de ieri: Bacsisul, cuvantul magic cu care depasesti obstacolele

„Cuvânt magic cu ajutorul căruia poți străbate ușor obstacolele ce ți se pun în cale. Practicându-l cu inteligență poți deschide cele mai tainice uși, cari ar rămânea veșnic închise, dacă binecuvântata oblăduire turcească n-ar fi lăsat pe aceste tărâmuri străvechiul bacșiș.

Cu el în mână, te strecori pe lângă rigorile legei și poți trece cu mult înaintea naivilor care-l ignorează, în aceste vremuri de crâncenă luptă pentru trai și de sângeroase economii făcute în detrimentul funcționărimei, bacșișul a căpătat putere de lege, căci fără el, foamea cronică de care se bucură mărunta birocrație de la noi, ar căpăta proporții uriașe și mortale.

Dar, pe scara ierarhiei sociale și administrative, bacșișul ia proporții foarte mari; anemic și costeliv la funcționarii mărunți, prinde a se înfiripa binișor la superiorii lor, se îngrașă la șefi și se umflă, schimbându-și chiar numele, când ajunge în anticamera parlamentarilor și în cabinetul potentaților de la centru.

Bacșișul la funcționarul inferior nu-i acoperă nici imediata necesitate a vieții zilnice, dar la cel superior, la politicianii și la stimabilii așezați aproape de vârful piramidei sociale, ia proporția unei suculente remunerații și le dă bani să strângă <<bani albi pentru zile negre>>, ori să trăiască într-un neexplicabil lux, în raport cu veniturile lor.

Bacșișul ne dă explicația faptului că funcționarul român n-a ajuns, încă, să crape de foame”. [„Voința Ardealului”, Anul I, nr.5, Cluj, 4 decembrie 1924].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujInsider și ClujToday, realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

one × 3 =