Clujul de ieri: Inaugurarea seminarului teologic ortodox din Cluj

Trimite și altora

„Duminică 7 decembrie a.c. [1924 s.n.] a avut loc inaugurarea noului <<Institut Teologic Ortodox Român>> din strada Bălcescu, nr.21. Din timp un numeros public se adunase în fața noului institut spre a asista la festivitatea deschiderei.

În numeroasa asistență am putut remarca pe I.P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan al Clujului și Feleacului, pe d-l Alexandru Lapedatu, ministrul cultelor, Oct. Simu subprefectul județului, Dr. Oct. Utalea primarul orașului, L. Munteanu, directorul prefecturei poliției precum și alții.

Festivitatea a fost deschisă de către părintele asesor Andrei Ludu, care a oficiat tradiționala sfeștanie, după terminarea căreia P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan citește o rugăciune de binecuvântare pentru studenții teologi.

Corul studenților execută apoi mai multe arii religioase, după cari P.S.S. episcopul Nicolae Ivan al Clujului reliefează munca ce a avut de dus împreună cu subalternii săi pentru a ajunge la rezultatul de azi, mulțumește sprijinitorilor ideii sale, apoi tuturor celor prezenți cari au ținut să onoreze cu prezența lor acest nou locaș de cultură clericală și, în special, mulțumește domnului ministru Al. Lapedatu pentru bunăvoința ce domnia sa a arătat din primul moment acestei instituții. Termină apoi prin a spune că institutul ce azi s-a inaugurat este unul din puternicii factori ce pe viitor va ajuta într-o însemnată măsură la formarea sufletului și la purificarea lui.

Vorbește apoi domnul ministru Alexandru Lapedatu. Domnia sa, prin câteva cuvinte, promite că și în viitor va da același sprijin acestui institut teologic, despre care spune că încă de multă vreme avea dorința să-l vadă înființat în acest centru cultural, Clujul românesc, în cupola intelectualilor ardeleni.

La urmă, vorbește în numele facultății de filozofie, domnul profesor universitar Dr. I. Lupaș, care, după ce remarcă meritele inițiatorilor și sprijinitorilor acestei opere pentru propagarea culturei bisericești, își exprimă dorința de a vedea acest institut la rangul de facultate teologică.

La orele 12 și jumătate, festivitatea a luat sfârșit. [„Voința Ardealului”, Anul I, nr.8, Cluj, 11 decembrie 1924].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujInsider și ClujToday, realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY