Clujul de ieri: Spovedania unei hoațe

„Am mai scris despre vestita hoață Elisabeta Mureșan zisă Mărioara, care abea de zece zile ieșită din închisoare, a săvârșit vreo șapte furturi, în valoare de peste 120.000 lei.

În urma cercetărilor amănunțite, domnul comisar Drăghici, însoțit de agenții Dioșan și Mencu, au reușit s-o aresteze și să găsească toate lucrurile furate.

Ieri, trecând prin biroul diviziei de urmăriri, pe când hoața era chiar acolo, am căutat să-i pun câteva întrebări.

Am găsit-o ghemuită într-un ungher, pe un scaun, și cu ochii roșii de nesomn și lacrimi.

Elisabeta Mureșan e de statură mijlocie, elegant îmbrăcată, cu pantofi de lac și e adepta părului tuns.

Are ochi mari, negri și sclipitori ca două pietri scumpe.

Din când în când clipește nervos și o umbră de ușoară tristețe îi întunecă fruntea îngustă.

În astfel de momente, buzele cărnoase și roșii îi tremură nervos, lăsând să i se vadă colții galbeni încleștați și scrâșnitori, iar obrajii de o frumusețe comună îi devin palizi, oarecum respingători. Abia atunci îți dai seama că stai față în față cu un adevărat tip lombrozian

M-am apropiat de ea și i-am șoptit: <<Cum te cheamă?>>.

Ea s-a ridicat înspăimântată de pe scaun, m-a privit pieziș, apoi a sâsâit printre dinții murdari, așa ca să audă și agenții aflători acolo: <<Nu voi răspunde la nici o întrebare, numai între patru ochi>>.

<<Treceți în camera vecină>> – răspunde un agent și ne-am executat.

Agentul Mencu avu însă grijă să se ascundă la timp într-un dulap și să asculte toată convorbirea noastră.

<<Cred că mă cheamă Elisabeta Mureșan, însă nu sunt sigură…

De ce?

Fiindcă nu-mi cunosc părinții, fiindcă pe mama cred că o chema altfel, fiindcă numele acesta mi l-au dat la azil…

Cum? Nu-ți cunoști părinții?

Adică, ce s-ascund, iaca îți spun toată istoria vieții. Sunt un copil din flori. Mama m-a lepădat când eram abia de câteva luni și oameni miloși m-au găsit țipând pe peronul gării. Am fost dusă și crescută la azil și aici mi-au dat numele care-l port astăzi. La azil am învățat țesătoria, dar când eram mare și am ieșit de acolo, n-am găsit de lucru. Am fost la poliție, m-au alungat zicând că-s vagabondă.

Și de aceea ai furat?

Stai, stai…Am alergat în stânga și în dreapta, să cerșesc o bucată de pâine, am ajuns în ghiarele lucrătorilor cari au abuzat de corpul meu și mi-au dat alcool cu kilogramul, am fost servitoare și stăpânii mă băteau. Dacă am văzut cât sunt oamenii de răi, am zis de ce să nu fiu și eu? Sub imboldul acesta, al foamei, al mizeriei, al bătăii, am început să fur și am văzut că astfel se poate mai ușor trăi și mai bine. Evident, la început a mers greu de tot, astăzi însă – har domnului – sunt perfectă în meserie.

Unde ai învățat atât de bine meseria?

De trei ori am fost închisă și am săvârșit vreo 20 de furturi până acum. Am experiență, dexteritate și tot ce vreai. Mai bine mi-am învățat însă meseria în pușcărie, de la ceilalți tovarăși. Este o artă să știi fura și să nu te prindă.

Vei continua să furi după ispășirea pedepsei?

Atâta vreme cât voi duce lipsa pâinei, voi fura de unde voi avea numai posibilitate. Mama mea, am aflat eu, trăiește cu un boier aici la Cluj, am văzut-o, seamănă cu mine, dar nu mă recunoaște, n-a vrut să-mi dea un ban ori o haină, când i-am cerut. Spuneți-mi ce să fac dar? Să-mi dea Statul de lucru, oamenii să nu mă lovească și atunci și eu voi fi bună!…>>.

  • Bună de pus pe foc – răspunse agentul Mencu și ieși din dulapul unde era ascuns.

Hoața făcu ochii mari când văzu vizita aceasta neașteptată și din calea ce duce spre celulă ne privi cu dispreț și strigă:

  • <<Am mințit, ha-ha-ha, am mințit. Nu-i adevărat nimic din ce v-am povestit!>>.

[„Biruința”, Anul 6, nr.231, Cluj, 24 februarie 1927].

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

eight + 9 =