Clujul de ieri: Aspecte noi ale Clujului

„De câteva săptămâni oraşul nostru câştigă în viaţă şi culoare, printr-o intensificare a reclamei artistice, pe străzile principale.

Este o inovaţie pentru Cluj, căci numai în Metropolele apusene putem vedea acel uriaş material de reclame, refăcut şi transformat în adevărate opere de artă, de mâinile dibace ale maeştrilor specialişti.

În străinătate, în orașele mari, orice loc e folosit, pentru a se adresa maselor mari de consumatori. Orice zid mare şi liber, orice loc viran, orice gard, orice acoperiș, orice lampă electrică sau loc în jurul copacilor, servește acolo pentru a se vorbi marelui public. Producătorii, industriaşii, angrosiştii, ca şi detailiştii atrag atenţiunea consumatorilor asupra produselor lor, prin fel de fel de reclame luminoase sau artistice, placate imobile sau reclame mobile, portative, ca automobile, căruţe sau şiruri întregi de oameni costumaţi sau mascaţi.

Căci care este în definitiv scopul reclamei? Să stârnească atenţia obştei asupra unor lucruri sau persoane, asupra calităţilor sau eftinătatea unor mărfuri, asupra noilor lansări ale unei firme comerciale sau industriale sau să redeştepte necesităţi latente ale publicului consumator.

Şi pentru reuşita reclamei trebuie să fii inventiv, înzestrat cu fantezie, să apelezi la imaginele bogate ale artei, pentru a face afişe sau firme cu efect puternic. Iată de ce în străinătate s-a ivit o falangă întreagă de artişti specialişti în arta reclamei. În chipul acesta a dispărut reclama simplă, a literelor şi a cuvintelor şi a fost înlocuită prin icoane grăitoare, prin ilustraţii impresionante.

Astfel am ajuns la educaţia artistică a maselor şi cu ajutorul reclamei artistice, reclamă care a ajuns să fie un factor puternic, cu mari influenţe.

Era firesc lucru ca şi în oraşele mari din România, să se introducă reclama artistică. După Bucureşti şi Timişoara, a venit acum rândul Clujului.

În privinţa aceasta, agenţia de publicitate Rudolf Mosse, Societate cu renume mondial, are meritul de a stimula reclama artistică pe o scară întinsă, în presă, în stradă, în grădini publice, cinematografe şi teatre.

Reclamele-table în jurul copacilor, cel mai nou sistem de reclame introdus la Cluj, pentru a cărui execuţie artistică, şi-a asigurat concursul cunoscutului pictor de firme Gratz, face o impresie excelentă asupra populaţiei.

Firma Ht. Gratz (Str. Şaguna) şi-a adus specialişti de la Viena pentru acest fel de reclamă artistică.

Astăzi fiecare întreprindere comercială, industrială, convinsă de succesul acestei reclame, comandă şiruri întregi de asemenea table în jurul copacilor, de-a lungul străzilor şi prin ilustraţii luminoase artistice, se pune în evidenţă produsele şi articolele fiecărei firme.

A fost o ideea bună a Primăriei că a dat aprobare pentru acest nou sistem de reclamă artistică pe străzile Clujului, căci pe lângă că Municipiul îşi creiază prin această inovaţie o nouă sursă de venit, dă şi un aspect mai viu, mai occidental oraşului”. [„Biruinţa”, Anul I, nr.100, Cluj, 19 august 1926].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujInsider și ClujToday, realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

seventeen + 20 =