Investitorii olandezi, interesați în continuare de România. Olanda se află pe primul loc în topul investițiilor străine

Olanda este dispusă să împărtășească cu România rezultatele diplomației economice pe care o desfășoară, de decenii, Guvernul Regatului Țărilor de Jos. Acesta este rezultatul relațiilor economice excelente dintre cele două țări. Declarația a fost făcută în satul Viișoara din județul Cluj de către ambasadoarea Olandei în România, Stella Ronner-Grubacic, care a participat la lansarea unui program de cooperare între fermierii olandezi și cei români.

Olanda se află pe primul loc în România în clasamentul investitorilor străini. Interesul companiilor olandeze pentru România rămâne ridicat, deoarece oamenii de afaceri olandezi au constatat că pot obține venituri bune ca urmare a investițiilor pe care le realizează, spune ambasadoarea Olandei în România, Stella Ronner-Grubacic.

”Da, pot să vă confirm că în ultimii ani am văzut o creștere a numărului de investitori olandezi în România. Bineînțeles, nu mă refer doar la domeniul agro-food, ci și la toate domeniile în care investitorii olandezi sunt activi. Numărul lor a crescut stabil de-a lungul anilor. Așa cum am mai spus, acest număr a ajuns acum la peste 5.000 de companii și nu am remarcat o încetinire sau o descreștere a interesului investitorilor olandezi pentru România”, a spus ambasadoarea olandeză.

Olanda a ajuns pe primul loc în topul investițiilor străine în România și pentru că această țară găzduiește foarte multe companii internaționale care și-au stabilit sediile centrale în Regatul Țărilor de Jos datorită unui regim fiscal prietenos și datorită transparenței oferite de autorități. Guvernul regal al Olandei este dispus să colaboreze cu autoritățile române pentru a împărtăși bunele practici din acest domeniu, a declarat ambasadoarea Stella Ronner-Grubacic.

”Noi, sau mai bine zis, eu, personal, sunt satisfăcută că, în cazul Olandei, Ministerul Afacerilor Externe și celelalte au lucrat la ceea ce noi numim diplomație economică, iar această muncă a fost depusă de-a lungul anilor. Vedem acum că produce rezultatele așteptate. Noi suntem dispuși să împărtășim aceste rezultate cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și din afara ei”, a adăugat diplomata din Regatul Țărilor de Jos.

În România, sunt peste 220.000 de firme cu capital străin. Cele mai multe au fost create de companii sau de persoane fizice din Uniunea Europeană.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

18 − 8 =