CSR: Grupul Mol și Fundația pentru Comunitate finanțează cursurile pentru carnetul de șofer pentru tinerii defavorizați

Mol România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 4-a ediție a programului de responsabilitate socială Permis pentru viitor. Prin acesta, cele două entități oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor obținerii permisului de conducere de orice categorie.

Persoanele vizate de acest program sunt tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu. Solicitările de finanțare pot fi depuse până în 25 ianuarie 2019.

Sunt eligibili tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din medii defavorizate, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).

„Experiența celor trei ani de existență a programului Permis pentru viitor ne-a învățat că avem nevoie de atenție și de sensibilitate pentru a ne apropia de tinerii din mediile defavorizate, cărora dorim să le oferim un instrument cu adevărat util la intrarea lor pe piața muncii. Ne dorim ca sprijinul financiar acordat să fie eficient, să aducă rezultate concrete şi sperăm de fiecare dată că toți beneficiarii vor obține permisul de conducere şi că le va fi de real folos în viitor”, a declarat Camelia Ene, CEO al Mol România.

Evenimentul de lansare a celei de-a patra ediții a programului s-a desfășurat la Casa Copiii Străzii AKSZA din Cluj, unde au fost prezenți șapte tineri care la edițiile precedente au beneficiat de sprijin financiar și au obținut permis de conducere sau se pregătesc pentru examen.

„Permisul de conducere obținut cu sprijinul material oferit prin acest program mi-a fost și îmi este de mare folos, fiind angajat la un atelier de service auto, unde nici nu-mi imaginez cum aș putea lucra fără acest permis!”, a declarat Norbert Papp din Carei, unul dintre tinerii beneficiari ai ediției precedente.

În cadrul celor trei ediții ale programului de până acum, 48 de tineri au obținut permis de conducere: 41 categoria B, 6 categoria C și un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. Alți 41 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.

„Încurajăm tinerii să pregătească din timp, încă din acest an, solicitările de finanțare, să nu amâne demersurile pentru  sfârșitul perioadei de înscriere. Permanent se pot informa de la noi, le oferim toate detaliile necesare pentru înscriere. Este important ca fiecare solicitant să-și găsească un mentor, un îndrumător pentru perioada școlii de șoferi și a pregătirii pentru examen. Așteptăm solicitări motivate clar, din care să reiasă necesitatea și beneficiul scontat al obţinerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, director executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

three + seven =