Ce soluție ingenioasă au găsit IT-știi de la RebelDot pentru a preveni falsificarea diplomelor de studiu

Scandalul diplomelor falsificate de cei care se pretindeau medici i-a determinat pe membrii unei echipe de informaticieni din Cluj, de la spin-off-ul RebelDot, să se gândească la o soluție care să prevină falsificarea actelor de studiu. Este vorba de utilizarea tehnologiei blockchain, care oferă siguranță tranzacțiilor cu criptomonede. Liderul echipei de informaticieni este Tudor Ciuleanu, care este el însuși fiul unuia dintre cei mai cunoscuți specialiști în oncologie din Cluj.

Informaticienii clujeni doresc să utilizeze tehnologia blockchain pentru a crea o bază de date cu toate diplomele emise în România. Această tehnologie va bloca orice încercare de a copia sau de a modifica o diplomă. ”De aceea, angajatorii de tipul clinicilor medicale vor putea să verifice în deplină siguranță care sunt diplomele și competențele viitorilor angajați”, spune liderul echipei de informaticieni, Tudor Ciuleanu, fondator al RebelDot.

Aplicația pe care o propun informaticienii clujeni va respecta dreptul la viață privată. Angajatorii vor putea consulta informațiile care îi privesc pe viitorii angajați doar cu consimțământul lor. ”Practic, accesul la datele personale va fi posibil doar după ce viitorul angajat va valida cererea celui care vrea să verifice documentele”, mai spune Tudor Ciuleanu.

Tudor Ciuleanu afirmă că tehnologia blockchain va putea fi folosită într-un mod asemănător și în alte domenii. De exemplu, pentru a monitoriza autoturismele, pentru a depista cazurile în care sunt modificare datele care arată kilometrajul acestora, pentru mașinile scoase la vânzare.

RebelDot este o companie care grupează peste 50 de specialiști în IT. Compania este un spin-off dintr-o firmă americană și a fost fondată anul trecut.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

2 × four =