Colantarea mașinilor, o modă care prinde tot mai mult la Cluj

O nouă modă se răspândește printre proprietarii de mașini din Cluj. Cei care vor să își personalizeze bolizii apelează la colantare. Este vorba de o procedură care presupune îmbrăcarea completă a mașinii într-o folie care îi schimbă culoarea și care, totodată, protejează mașina. Unele dintre nuanțele oferite de producătorii de folii sunt extrem de neobișnuite. Unele dintre aceste folii sunt multicolore, iar altele imită diferite texturi, precum pielea de crocodil. Colantarea înlocuiește vopsirea mașinii, iar prețul unei asemenea proceduri pornește de la aproximativ 1.300 de euro și poate ajunge și până la 2.500 de euro, iar cei mai buni specialiști în domeniu sunt clujenii de la Masterfol.

Moda mașinilor colantate a prins la Cluj pentru că mulți dintre cei care își personalizează astfel autoturismele sunt persoane cunoscute, precum sportivii de top, artiști sau manageri de succes. Ei vor să aibă mașini în nuanțe rare, care nu sunt oferite de producătorii de vopseluri auto. De aceea, foliile special produse pentru colantarea mașinilor reprezintă o soluție, pentru că, pentru aceste persoane, mașinile echivalează cu o declarație în care își afirmă statutul social, spune fondatorul celui mai mare atelier de colantare, Masterfol, Jozsef Salak.

Foliile folosite în procesul de colantare au o durată mare de viață. În medie, ele sunt folosite 5-7 ani, apoi, în general, proprietarii mașinilor colantate aleg o altă nuanță, spune Jozsef Salak.

În general, cei care își colantează mașinile sunt oameni care au venituri peste medie și care își permit autoturisme mai scumpe. Însă sunt și oameni care își permit mașini mai scumpe de 100.000 de euro și care investesc sume mai mari în folii care au nuanțe satinate, perlate sau cu texturi aparte.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

eleven − five =