Negociatorul-șef al Vaticanului cu Google devine Doctor Honoris Causa al unei universități clujene

Unul dintre cei mai iluștri prelați ai Vaticanului, arhiepiscopul Claudio Maria Celli, va deveni Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. Arhiepiscopul italian este răsplătit, astfel, pentru eforturile sale de a promova dialogul fertil al Teologiei cu Știința, dar și pentru abordarea etică a comunicării sociale.

Născut în anul 1941, Claudio Maria Celli a devenit preot în 1965. În anul 1990, a devenit subsecretar pentru Relația cu Statele în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului. Practic, el a îndeplinit rolul unui ministru de Externe al Vaticanului. În această calitate, el a negociat acordul diplomatic istoric al Vaticanului cu Israelul.

În anul 1995, Sfântul Papă Ioan-Paul al II-lea l-a numit secretar al Administrației Patrimoniului Scaunului Apostolic. Această promovare i-a adus, în 1996, și rangul de arhiepiscop.

În anul 2007, Papa Benedict al XVI-lea l-a promovat pe ÎPS Claudio Maria Celli în funcția de președinte al Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale. În noua sa calitate, arhiepiscopul italian s-a străduit să promoveze o abordare etică a comunicării sociale, adică a mass-mediei și a comunicării pe rețelele de socializare. În privința presei catolice, arhiepiscopul Claudio Maria Celli a declarat că aceasta nu trebuie să devină un instrument al fundamentalismului. În anul 2009, președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicații Sociale a negociat un acord cu Google, în urma căruia a fost deschis primul canal pe YouTube al unui Suveran Pontif. Este vorba de canalul Papei Benedict al XVI-lea.

Din anul 2011, în urma reformei Curiei romane, a devenit membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, iar din anul 2014, Papa Francisc l-a numit membru al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. De asemenea, Sfântul Părinte i-a încredințat o sarcină dificilă: aceea de a negocia un acord între Vatican și China, o țară condusă de comuniști în care Biserica Catolică a fost supusă unei persecuții dure, timp de mai multe decenii.

Arhiepiscopul Claudio Maria Celli va lua parte și la pelerinajul greco-catolicilor clujeni organizat de Nașterea Maicii Domnului. Mai multe detalii AICI

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

14 − ten =