Clujul de ieri: Criminal descoperit după o jumătate de an

„În anul 1933, la finea lunii august, a murit subit Flic Luca, locuitor în Cluj (Piața Fânului) și astfel cadavrul a fost transportat la morgă, unde după facerea autopsiei s-a constatat doar că a murit de o moarte grabnică, fără a se găsi nici o urmă de leziuni, așa încât s-au dresat actele în sensul unei morți naturale. Chestiunea a rămas închisă până în ziua de 2 februarie când întâmplarea a făcut să se descopere un fapt cu totul senzațional.

Urmărit pentru furt, dovedit criminal

Sosind un denunț la comisariatul III, în ziua de 1 februarie, pentru un furt săvârșit de către individul Vasile Avram, actualul concubin al fostei soții a lui Flic Luca, Bungărdian Victoria. Arestat și luat îndeaproape cercetare, susnumitul a recunoscut imediat furtul, iar la întrebarea domnului ajutor comisar Lemeni Daniel că ce știe asupra morții lui Flic, a început să bâlbâie. Fiind deja un indiciu sigur, că Avram știe ceva despre moarte, la întrebările ce au urmat, scoate zece mii de lei din buzunarul hainei, oferindu-i domnului Lemeni, ca să nu-l mai întrebe și să-l înainteze Chesturei numai pentru furt. După această declarație și văzându-se și încercarea de mită, comisarul Lemeni a constatat că se află în fața adevăratului criminal, care, strâns cu ușa, recunoscu crima.

Cum a fost săvârșită crima

Avram declară că a comis omorul de comun acord cu soția mortului și cu părinții femeii, Flic și cu Avram în ziua omorului au chefuit împreună. La întoarcere acasă, Flic își bătu soția care fugi la părinți în Valea Chintăului. Au rămas deci acasă Flic și cu Avram. Flic fiind beat, își sărută copiii și se culcă, iar Avram care era ceva mai treaz, găsi că a sosit momentul oportun pentru a se scăpa de amicul său. A luat un pahar de vin, și cum Flic dormea greu, i l-a turnat pe beregată. În urmă, după ce a constatat moartea, îi așeză un muc de țigară între degete pentru a deruta cercetările.

După săvârșirea crimei, criminalul cu sânge rece s-a culcat și a dormit până la ziuă, când a dat alarma.

Afară de aceasta, criminalul a mai recunoscut încă două încercări de crime neizbutite și acelea însă tot atât de originale. După ce s-a terminat interogatoriul, cu actele dresate, a fost înaintat forurilor competente.

În momentul când l-a ridicat patrula, Vasile Avram, într-un ton ironic, i-a spus comisarului Lemeni: <<sunt arestat, voi fi judecat și achitat, deoarece martori și dovezi nu sunt, iar povești poate spune orișicine>>”. [„România Nouă”, Anul II, nr.26, Cluj, 6 februarie 1934].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujToday.ro și Clujinsider.ro, realizată de istricul clujean Felix Ostrovschi.

Comments

comments

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

4 × 2 =