Clujul de ieri: Regele Mihai întâmpinat la Cluj în 1945

Trimite și altora

Vom relata în rândurile următoare o „poveste” despre recunoştinţă, despre unire în gândire şi simţire, despre iubire necondiţionată, un moment în care M.S. Regele Mihai I a îmbrăţişat şi a fost îmbrăţişat de Clujul renăscut după război. 

„Clujul, capitala Ardealului este în mare sărbătoare. Populaţia oraşului şi a satelor a venit în număr impresionant să salute pe Regele Ţării, care pentru prima dată, după cinci ani, păşeşte pe pământul Ardealului de Nord.

Drapelul ţării şi al Naţiunilor Unite fâlfâie pe toate instituţiile şi casele particulare.

Clujul trăieşte una din cele mai mari zile ale lui.

Sosirea Suveranului

La ora 10.30, M.S. Regele Mihai I a descins din vagon, pe peronul gării din Cluj, întâmpinat de patru fete îmbrăcate în costume naţionale şi un flăcău cu pâine şi sare.

Primarul Clujului, domnul Adrian Butnaru, i-a urat bun venit. De la gară, Suveranul a plecat la marea Catedrală ortodoxă. Pe tot parcursul M.S. Regele a fost îndelung aclamat de populaţie.

I.P.S. Patriarh Nicodim aştepta pe M.S. Regele pe treptele Catedralei. Din zeci de mii de glasuri se înalţă un ura! măreţ, care salută pe M.S. Regele.

I.P.S. Patriarh urmat de M.S. Regele urcă treptele Catedralei. Înaltul ierarh îi prezintă Evanghelia. Suveranul, urmat de cler, intră în biserică. S-a oficiat o impunătoare slujbă religioasă, răspunsurile fiind date de corul Patriarhiei.

În Piaţa Libertăţii

După slujbă, Suveranul urmat de înalţii demnitari, s-a dus în Piaţa Libertăţii, unde s-a desfăşurat ma

rea adunare populară.

Populaţia aclamă cu urale nesfârşite. Muzica armatei defilează în faţa unei companii de puşcaşi. M.S. Regele ia loc la tribună, urmat de comandantul corpului VI armată. Muzica intonează Imnul Regal.

Mii de steaguri ale naţiunilor unite şi placarde cu diferite inscripţii, în care se preamăreşte actul, flutură pe deasupra masei de capete. Strălucesc ochii femeilor, bărbaţilor şi bătrânilor, toate străzile sunt populate de acelaşi sentiment al dorinţei împlinite.

Lumea s-a îngrămădit în jurul tribunei strigând: <<Trăiască Regele!>>. Nici cordoanele de soldaţi n-au putut să oprească entuziasmul mulţimii, care voia să fie cât mai aproape de Suveran”. [„Universul”, Anul 62, nr.60, Bucureşti, 15 martie 1945].

„Cei care au asistat la această manifestaţie fără să cunoască Ardealul şi-au putut face aici o imagine complectă a provinciei. Moţii s-au prezentat cu chipurile eroilor naţionali Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, martirii luptelor de dezrobire naţională şi socială, s-au prezentat cu căruţele şi caii lor împovărate de cercuri şi ciubară, aşa după cum se aştern ei la drum de ţară şi în celelalte zile ale anului. Şoimii Carpaţilor s-au prezentat în frumoasele lor costume româneşti […].

Au venit ţăranii noştri încinşi cu tricolorul păstrat cu sfinţenie patru ani, călări, cu inscripţii, cu muzicanţii lor, la praznicul recunoaşterii Transilvaniei româneşti. Ochii tuturor se îndreptau spre tribună, cu grijă, cu sfinţenie, ca spre o lumină de mult aşteptată. Voiau să vadă cu toţii pe <<Împăratul>>, să povestească tuturora din sat că l-au văzut <<cu ochii lor>>, că e tânăr şi frumos ca voinicii din poveste.

Dragostea cu care populaţia Ardealului de Nord l-a primit pe M.S. Regele a fost impresionantă”. [„Universul”, Anul 62, nr.61, Bucureşti, 16 martie 1945].

Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujToday și ClujInsider, realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY