CONAF susține relansarea învățământului profesional

Trimite și altora

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) susține relansarea învățământului profesional în România.

Și aceasta în condițiile în care un electrician proaspăt absolvent de școală profesională este încadrat cu un salariul minim brut de 3500-4000 lei lunar, în timp ce un absolvent de facultate primește un salariu minim brut de 2230 lei dacă se angajează imediat după terminarea cursurilor universitare. Cel puțin așa au declarat unii antreprenori participanți la conferințele “Pactul pentru Muncă”.

Aproape jumătate dintre elevii și studenții din sistemul național de educație în anul școlar/universitar 2019-2020 a dispărut de la Revoluție până în prezent. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în ultimii zece ani populaţia şcolară a înregistrat o scădere de mai bine de 30 de procente.

În ceea ce privește numărul celor care au urmat o școală profesională, statistica arată că, în anii ’90 un număr de peste 300 mii elevi urmau cursurile acestui tip de învățământ, iar în 2019/2020 – doar puțin peste 100 mii de elevi, de circa 3 ori mai puțini față de începutul anilor ’90.

Dacă la începutul anilor ’90 şcolile şi universităţile din România numărau peste 5 milioane de elevi şi studenţi, în acest an școlar numărul acestora a ajuns la 3,5 milioane. Din rândul elevilor claselor I-XII au dispărut aproape 1,5 milioane, un declin dramatic al cifrei populaţiei şcolare. Imediat după Revoluție, erau peste 4 milioane de elevi, din care, în învățământul primar și gimnazial, mai mult de jumătate, iar în cel liceal aproape un milion. A crescut, în schimb, numărul de studenți: de la circa 200.000 în 1990 la peste 500.000 studenți în prezent.

”Datele Institutului Național de Statistică sunt îngrijorătoare! Dar, problemele sunt multe, grave și mult mai profunde decât s-ar putea crede la prima vedere!“ a declarat Cristina Chiriac, președintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). ”Cea mai vulnerabilă, dar și cea mai importantă resursă a țării sunt oamenii. Pe ei trebuie să îi punem în valoare pentru o construcție solidă în viitor. Militez pentru corelarea programei școlare cu realitățile economice, pentru că școala de astăzi creează forța de muncă de mâine. De aceea, va trebui să ne modificăm comportamentul: să investim în educație!”, a declarat președintele CONAF.

Comments

comments

SHARE
Previous article823 de noi îmbolnăviri la nivel național – 419 persoane internate la ATI
Next articleBilanț coronavirus: 1232 – numărul a crescut cu 409 cazuri în 24h
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

seventeen + 19 =