Nou tronson al Autostrăzii Transilvania contractat – AFLĂ CARE

Trimite și altora

Premierul Ludovic Orban ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au semnat la Cluj contractul pentru un nou tronson din autostrada Transilvania. Este vorba despre sectorul Nădășelu-Zimbor.

CNAIR a desemnat drept câștigător al licitaţiei pentru execuţia celor 30 de kilometri de autostradă dintre Nădăşelu şi Zimbor o compnaie românească din Bacău.

Celalate sectoare din Autostrada Transilvania de la Zimbor pâna la graniță vor intra în licitare în  luna noiembrie a acestui an.

Autoritățile spun că în următorii ani vom putea circula pe Autostrada Transilvania de la Ungheni la Borș, pe o distanță de peste 200 de kilometri.

La începutul lunii septembrie, ministrul Bode anunța că ultimele două secţiuni din Autostrada Transilvania, din cele 10 sunt în pregătire pentru lansarea procedurii de achiziţie pentru proiectare şi execuţie. Este vorba despre tronsonul Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, de 41 de kilometri, inclusiv tunelul pe sub Meseş, cu un termen de depunere a ofertelor de până în 16 noiembrie 2020. Tronsonul Suplacul de Barcău – Chiribiş este de asemenea scos la licitaţie, iar pentru cei 26 de kilometri oferte se pot depune până pe 23 noiembrie 2020.

În 1 decembrie 2009 au fost dați în folosință primii kilometri din această autostradă, între Câmpia Turzii și Gilău. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 584 km.

Comments

comments

SHARE
Previous articleCSR: Agricultorii maghiari din Cluj au donat 12 tone de grâu
Next articleÎn ultimele 24 de ore, 1059 de cazuri noi de COVID – 19
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

8 − five =