Încep lucrările la rețeaua de apă în localitățile Copru și Cătina

Trimite și altora

Compania de Apă Someș SA, societate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a încheiat contractul pentru realizarea proiectului „Alimentare cu apă în localitatea Copru și extindere rețea de apă în localitatea Cătina, comuna Cătina, județul Cluj”.

„𝐶𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎𝑚 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑖𝑛𝑐𝑎𝑡 𝑡𝑜𝑡𝑖 𝑐𝑙𝑢𝑗𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑠𝑎 𝑏𝑒𝑛𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑧𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑝𝑎 𝑝𝑜𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑖𝑛𝑠𝑖 𝑐𝑎 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑢 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑣𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑖 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡𝑖𝑖 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑧𝑜𝑛𝑎” susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Cu o valoare de 3.999.614 lei, investiția prevede realizarea unei conducte de aducțiune în lungime de 2.866 m, unei rețele de distribuție în lungime de 16.962 m, unui rezervor de înmagazinare a apei, unei stații de pompare și a unui grup hidrofor.

Lucrările sunt finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană. Acestea au o durată de execuție de maxim 24 de luni de la data începerii, respectiv luna octombrie a anului curent.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

3 × 2 =