Undă verde pentru extinderea rețelei de apă din Sălicea

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea extinderii rețelei de apă pentru imobilele din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, care, în prezent, nu beneficiază de acest serviciu edilitar.

În prezent, pe teritoriul satului Sălicea există un sistem public de alimentare cu apă potabilă, realizat în urmă cu aproximativ doi ani, în baza unei investiții asigurate de Consiliul Județean Cluj din Fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare” (IID).

Treptat, ca urmare a expansiunii continue a fondului locativ pe teritoriul acestei localități limitrofe municipiului reședință de județ, a apărut necesitatea extinderii rețelei publice de apă aflată în operarea Companiei de Apă „Someș”.

În acest sens, noua investiție prevede extinderea conductei de apă pe o lungime de 625 de metri, acoperind, în acest fel, necesarul pentru imobilele situate pe patru străzi ale localității Sălicea.

Finanțată din fonduri ale comunei Ciurila, investiția va fi preluată, după recepție, și integrată în sistemul public județean de apă administrat de Compania de Apă „Someș”.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

five + two =