Economia clujeană experimentează o creștere robustă, în condițiile în care zona metropolitană continuă să atragă noi investitori. Cele mai dinamice domenii sunt industria IT și cea electronică, producția industrială și de alimente, serviciile pentru afaceri și logistica. Ultima investiție inaugurată aparține unei companii românești din domeniul comerțului cu produse electronice și a fost realizată în comuna Apahida, spune fondatorul companiei Vitacom, omul de afaceri Vasile Vita.
În ultimele luni, pe lista noilor investiții anunțate în Cluj se află o fabrică de lactate deținută de un grup olandez, un fabrică de medicamente în Turda, deținută de o companie germană, un centru logistic realizat de o companie românească, precum și un mare ansamblu comercial și de birouri, realizat de un grup românesc.