A demarat consolidarea drumului judetean Cetan – Vad

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță demararea lucrărilor de asfaltare pe sectorul de drum vizat de lucrările de consolidare executate pe DJ 109E Cetan – Vad, la kilometrul 2+600.

„𝘝𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘣𝘶𝘯𝘢 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘭𝘰𝘤𝘶𝘪𝘵𝘰𝘳𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘻𝘰𝘯𝘢 𝘴𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘵𝘰𝘵𝘪 𝘤𝘦𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘻𝘪𝘵𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘥𝘳𝘶𝘮 𝘦 𝘤𝘢 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘧𝘪 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵𝘦 𝘻𝘪𝘭𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢. 𝘊𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘥𝘢𝘤𝘢 𝘢 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘢𝘵 𝘪𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘥𝘢 𝘰 𝘴𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘥𝘪𝘴𝘤𝘰𝘯𝘧𝘰𝘳𝘵, 𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘴 𝘧𝘢𝘱𝘵𝘶𝘭 𝘤𝘢 𝘴𝘰𝘭𝘶𝘵𝘪𝘢 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘪𝘤𝘢 𝘪𝘮𝘱𝘶𝘴𝘢 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘱𝘦𝘳𝘵𝘪 𝘢 𝘱𝘳𝘦𝘴𝘶𝘱𝘶𝘴 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘯𝘷𝘦𝘳𝘨𝘶𝘳𝘢. 𝘈𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘷𝘰𝘳 𝘢𝘴𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢, 𝘪𝘯𝘴𝘢, 𝘥𝘶𝘳𝘢𝘣𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘦𝘪 𝘴𝘪 𝘰 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘪𝘯𝘵𝘢 𝘪𝘯𝘥𝘦𝘭𝘶𝘯𝘨𝘢𝘵𝘢, 𝘪𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘥𝘪𝘵𝘪𝘪 𝘰𝘱𝘵𝘪𝘮𝘦, 𝘢 𝘥𝘳𝘶𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪” a președintele CJ Cluj, Alin Tișe, prezent la demararea operațiunilor de asfaltare.

Vor fi așternute, astfel, cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, atât pe suprafața sectorului afectat, cât și în zonele situate în aval și amonte de tronsonul pe care s-au executat lucrările de consolidare. Acestea au avut drept scop remedierea surpării produse în urma lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri de la Dej.

De mare complexitate, operațiunile de consolidare au presupus inclusiv aproximativ 500 de piloți forați la 15 metri adâncime, lucrări de refacere a sistemului rutier, dar și realizarea unui sistem de drenaj, toate aceste necesitând anumiți timpi de așteptare între operațiuni.

 

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

17 − eight =