Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările de construcții și instalații aferente proiectului cu finanțare europeană “Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Gimnaziale Speciale – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată”.
Valoarea totală a lucrărilor este de 1,836,282.15 euro, inclusiv TVA.
În baza acestei investiții, la nivelul clădirii situate în Municipiul Cluj-Napoca, pe strada București nr. 32, au fost executate următoarele lucrări:
– izolarea termică a pereților exteriori;
– înlocuirea acoperișului și a tâmplăriei;
– recompartimentarea și refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, inclusiv înlocuirea parchetului lamelar;
– construirea unei noi case de scară conform normelor de siguranță în caz de incendiu.
Lucrările de instalații au inclus:
– montarea unor corpuri de iluminat cu leduri pentru a reduce consumul de energie;
– precum și instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile.
În plus, au fost reabilitate și instalațiile de încălzire, precum și cele sanitare.
Pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități, au fost amenajate o rampă de acces și un grup sanitar special. Totodată, a fost achiziționat un cărucior electric pentru transportul persoanelor cu dizabilități la etaje.
Începând cu anul școlar 2022-2023 actuala denumire a școlii este Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Miron Ionescu”.