Economia Clujului va continua să crească și în acest an

Trimite și altora

Economia Clujului va continua să crească și în 2025, chiar dacă unul dintre principalele sale motoare, industria IT, trece printr-o perioadă de stagnare. Creșterea economică va fi stimulată de investițiile deja realizate în domenii precum ingineria și producția industrială, precum și industria farmaceutică și cosmetică. Un alt capitol important este reprezentat de investițiile în infrastructură, realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Experții Universității Babeș-Bolyai estimează că, în 2025, rata de creștere a economiei Clujului ar putea fi cu aproximativ 30 la sută mai mare decât în 2024. Astfel, Produsul Intern Brut generat de companiile clujene ar putea fi cu 4,5 la sută mai mare decât anul trecut, chiar dacă industria IT, care are aproximativ 25.000 de angajați, trece printr-o perioadă de stagnare. Însă Clujul a atras în ultimii ani investiții consistente în domeniul producției industriale și ingineriei, spune reprezentantul unui grup german care a investit anul trecut 21 de milioane de euro, Mihai Boldijar de la Bosch.

La finalul anului trecut, un alt grup german, Stada, a inaugurat la Turda o fabrică de medicamente în valoare de 50 de milioane de euro. Însă, dincolo de noile investiții, vor continua să se dezvolte și companii deja prezente la Cluj. Așa ar fi un grup italian care a construit în Jucu cea mai mare fabrică de aparate de cafea din Europa sau un grup românesc care este cel mai mare producător de cosmetice de pe piața internă.

Comments

comments

Nu sunt comentarii