Consiliul Județean Cluj, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Baciu, organizează cea de-a II-a ediție a Târgului Produs de Cluj în comuna limitrofă municipiului reședință de județ.
Derulat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, evenimentul se va desfășura pe stadionul comunal între 30 iunie și 2 iulie, cu un program cuprins între orele 12:00 și 23:00.
”Am avut bucuria de a revedea în Baciu mulți producători locali, care impresionează prin calitatea înaltă a mărfurilor pe care le oferă. Organizarea acestui târg este o bună oportunitate de a promova tradițiile locale”, a spus președintele Asociației Produs de Cluj, Vákár István, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj.
La târgul de la Baciu sunt prezenți aproximativ 30 de expozanți, artizani și producători de preparate alimentare, o terasă de alimentație publică, dar și parteneri noi care vor oferi celor prezenți diverse preparate culinare tradiționale și nu numai. Ca de obicei, la târgurile desfășurate sub brandul Produs de Cluj va fi amenajat un parc de distracții, iar cei mai mici vizitatori vor avea parte de activități distractive și teatru de păpuși. Zilnic, pe scena din incinta târgului vor avea loc spectacole de muzică ușoară susținute de artiști în vogă, dar nu va lipsi nici folclorul, aici urmând să evolueze nume consacrate ale genului precum și tinere talente.