Studiu: Eliminarea facilităților fiscale din domeniul IT accelerează o criză deja resimțită pe piața muncii

Trimite și altora

Anul 2023 a fost unul dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România. Pe de o parte, concedieri semnificative în prima parte a anului au lăsat foarte mulți candidați în căutare de job într-o piață cu pretenții tot mai ridicate, iar pe de altă parte, impozitarea veniturilor de peste 10.000 de lei brut, măsură care ar urma să fie implementată din această toamnă, pune presiune pe recrutare și îi poate determina pe angajatori să se orienteze către candidații mai tineri, care să se încadreze în limita salarială neimpozitabilă. Numărul de joburi din IT disponibile pe platforma de recrutare bestjobs s-au menținut la nivelul lunii ianuarie, în timp ce numărul aplicărilor înregistrate de candidați în ultima lună  este cu 15% mai mare decât la începutul anului.

În IT, există în continuare specializări pentru care găsirea candidaților potriviți rămâne o problemă. Acestea sunt, de regulă, cele legate de tehnologiile noi sau în dezvoltare, precum automatizările, Inteligența Artificială sau securitatea cibernetică, pentru care ofertele salariale sunt cu mult peste media pieței. De exemplu, un Cybersecurity Engineer poate câștiga între 1.500 și 2.300 euro net, un ofițer în securitatea datelor, între 1.000 și 1.500 euro net și un Automation QA Engineer, între 1.900 și 2.500 euro net, potrivit datelor bestjobs. De altfel, cei mai mulți angajați din IT, în special cei care lucrează în programare și ale căror salarii depășesc 10.000 de lei brut, pot viza alte tipuri de contracte care să avantajeze mai mult, precum cele de colaborare prin PFA sau microîntreprindere.

La polul opus, eforturile marilor companii din IT de a-și ajusta numărul de angajați recrutați în timpul pandemiei la volumul de muncă actual a rezultat în concedieri masive în acest sector, care au început de la finalul lui 2022 și încă au ecou pe piața muncii. Foarte mulți candidați sunt încă disponibili după perioade lungi de căutări și, în contextul eliminării facilităților fiscale, vor fi nevoiți să își reducă considerabil și așteptările financiare.

„După mulți ani în care sectorul IT s-a confruntat cu un mare deficit de specialiști, în ciuda ofertelor mari salariale, anul acesta se conturează un schimb în raportul de forțe dintre angajatori și candidați, avantajul trecând de partea angajatorilor. Cu toate acestea, unele specializări o duc mai bine decât altele, dar la nivelul recrutărilor, se simte o tensiune tot mai mare, în contextul în care unii candidați au dificultăți în a-și găsi rapid un job potrivit”, spune Ana Vișian, directoare de marketing în cadrul bestjobs.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY