Consiliul Județean Cluj a votat azi bugetul pe care se va baza administrația județeană în anul 2025. Acest buget este de 881 de milioane de lei, cu 10 la sută mai mult decât cel de anul trecut.
O sumă importantă, de 100 de milioane de lei, a fost alocată pentru modernizarea și repararea drumurilor județene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Infrastructura rutieră rămâne, și în acest an, una dintre prioritățile absolute ale Consiliului Județean. Ne vom axa, în continuare, pe dezvoltarea acesteia, astfel încât să asigurăm clujenilor condiții optime de circulație și o bună desfășurare a traficului auto pe cei peste 1.220 de kilometri de drumuri județene. Lucrările vor fi finanțate atât din fonduri europene nerambursabile cât și din bugetul Consiliului Județean sau din alocări bugetare prin programul <Anghel Saligny>”.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a declarat că administrația județeană va continua să investească în infrastructură, atât pentru a crește calitatea vieții locuitorilor județului, cât și pentru a face toate părțile județului Cluj atractive pentru investitorii străini și români.
În ceea ce privește lucrările de întreținere curentă și periodică, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 60.000.000 de lei, vizate fiind toate cele 62 de drumuri județene aflate în administrare.
Totodată, în baza programului de lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, Consiliul Județean a hotărât alocarea, din fonduri proprii, a sumei de 20.000.000 de lei. Sunt vizate, astfel, 10 obiective beneficiare ale finanțărilor prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”, respectiv 9 investiții ce vor fi finanțate din bugetul Consiliului Județean Cluj, din care patru vizează lucrări de refacere a infrastructurii rutiere afectate de calamități în cursul anului precedent.
Acestora li se adaugă alte patru proiecte extrem de importante, finanțate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 21.812.260 lei.
Citiți și:
Se derulează lucrări de întreținere pe mai multe drumuri din județul Cluj
Peste 63,5 milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri județene clujene